Viitorul lui George Pușcaș e tot în Italia! Trei echipe sunt interesate, iar una a făcut deja pași concreți

George Puscas Cagliari Genoa reading Sampdoria Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Iunie 2022, 23:35
Data actualizarii: Joi 23 Iunie 2022, 23:35

George Pușcaș (26 de ani) a jucat în a doua parte a sezonului trecut la Pisa, împrumutat de la Reading.

Atacantul român a fost cedat temporar la Pisa, iar transferul său ar fi devenit definitiv dacă italienii reușeau să promoveze în Serie A. Toscanii au ratat accederea în primul eșalon după barajul cu Monza, scor 4-6, la general, iar situația lui Pușcaș s-a complicat.

Viitorul lui George Pușcaș, tot în Italia

Pisa nu și-ar dori acum să achite cele aproximativ 5 milioane de euro pentru transferul definitiv, iar Pușcaș trebuie să caute alte variante. Deși o revenire la Reading nu este exclusă, presa din Italia anunță că viitorul internaționalului român ar putea fi tot la o echipă din "Cizmă".

Cunoscutul jurnalist Gianluca Di Marzio anunță că agentul italian al lui George Pușcaș s-a întâlnit joi după-amiază cu conducătorii celor de la Genoa pentru a discuta despre un posibil transfer.

Genoa a încheiat sezonul trecut pe locul 19 și a retrogradat în Serie B, însă nu ar fi singura opțiune pentru George Pușcaș.

Sursa citată scrie că o altă retrogradată, Cagliari, dar și Sampdoria, formație care evolueză în primul eșalon, sunt interesate de serviciile atacantului care a făcut o figură frumoasă la Pisa.

  • 8 goluri în 22 de meciuri a reușit George Pușcaș la Pisa
  • 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui George Pușcaș, conform Transfermarkt
  • 30 iunie 2024 este data la care expiră contractul atacantului cu Reading

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!