Atacantul român se confruntă cu probleme la tendonul lui Ahile al piciorului stâng, iar săptămâna aceasta este considerată decisivă pentru recuperarea sa.
Florinel Coman, sosit în ianuarie sub formă de împrumut de la Al-Gharafa din Qatar, efectuează un program de pregătire personalizat, iar staff-ul medical al sarzilor va evalua în zilele următoare starea sa fizică.
Meciul cu Venezia, contând pentru etapa a 37-a din Serie A, este unul fundamental pentru Cagliari în lupta pentru evitarea retrogradării.
Final de aventură la Cagliari?
Cotat la 6.000.000 de euro de platformele de specialitate, internaționalul român își va încheia la finalul stagiunii actuale înțelegerea cu Cagliari. Teoretic, Coman ar trebui să se întoarcă în Qatar, la Al Gharafa, însă șansele ca el să continue acolo par a fi minime.
În acest context, informații apărute în presa din Grecia indică un posibil transfer al lui Florinel Coman la PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu.
Rămâne de văzut dacă problemele medicale actuale îi vor afecta un eventual transfer și care va fi destinația finală a jucătorului format la Academia lui Gheorghe Hagi.
De-a lungul carierei, Coman a mai evoluat pentru FC Viitorul (actuala Farul Constanța), FCSB, Al Gharafa și Cagliari. În tricoul sarzilor, "Mbappe de România" a bifat nouă apariții, reușind să marcheze un gol.