Internaționalul român nu a făcut parte din lotul echipei sale la victoria cu Erzurumspor, scor 2-1, iar ulterior FRF a anunțat că nu se va putea prezenta la națională din cauza unor probleme musculare.

Valentin Mihăilă, OUT până în 2027

Turcii de la 2mart.com.tr susțin că Mihăilă s-a accidentat în timpul unui antrenament dinaintea partidei cu Erzurumspor și că revenirea sa este așteptată abia în 2027. Publicația nu a oferit detalii despre natura exactă a problemei.

„Valentin Mihăilă a suferit o accidentare în timpul unei sesiune de antrenament dinaintea meciului cu Erzurumspor. Jucătorul român va rata, cel mai probabil, restul primei jumătăți a sezonului”, au scris turcii.

Mihăilă a ajuns la Rizespor în 2025, după experiențele din Italia, la Parma și Atalanta. Clubul turc a plătit două milioane de euro pentru transferul său. 

Cifrele lui Valentin Mihăilă arată astfel:

  • Parma: 106 meciuri, 15 goluri, 12 pase decisive
  • Universitatea Craiova: 70 meciuri, 10 goluri, 13 assist-uri
  • Rizespor: 32 meciuri, șase goluri și patru assist-uri
  • Atalanta: șapte meciuri, fără contribuție de gol