Ionuț Radu a strâns 16 apariții în acest sezon din La Liga, cu 16 goluri primite și șase meciuri în care nu a fost învins. De cealaltă parte, Chivu a preluat-o pe Inter în vara lui 2025, după experiența de la Parma. La momentul redactării articolului, formația milaneză ocupă locul secund în Serie A, cu 28 de puncte, la unul în spatele liderului-surpriză Lazio, după ce în sezonul trecut a reușit „dubla” internă.

Ionuț Radu, cuvinte de laudă pentru Cristi Chivu

Într-un interviu acordat presei italiene, portarul român a vorbit și despre relația pe care o are cu antrenorul lui Inter. Cei doi nu au apucat să lucreze împreună la prima echipă, însă au păstrat legătura.

Ionuț Radu îl consideră pe Chivu un idol pentru generațiile din țara noastră și l-a descris drept un om cu multă determinare, dar și o persoană care contribuie la atmosfera din vestiar.

„Relația mea cu Chivu? Păi, vorbim des, deși nu am avut ocazia să fiu antrenat de el la prima echipă. Când l-am văzut prima dată la Interello, m-am prezentat și am petrecut ceva timp împreună: pentru oricine s-a născut în România, Cristian este un adevărat idol. Are multă determinare și este un om minunat, un plus pentru grup. Cu el, Inter este pe mâini bune”, a spus goalkepeer-ul pentru Gazzetta dello Sport.