Gheorge Hagi, cel mai mare fotbalist al României, împlinește astăzi 60 de ani. El a jucat la Real Madrid între 1990 și 1992 și pentru FC Barcelona între 1994 și 1996.
”Regele” are la Real 84 de meciuri și 20 de goluri în toate competițiile, apoi a bifat pentru Barca 51 de meciuri și 11 goluri în toate competițiile.
Pe 16 februarie 1992, Gică reușea un hat-trick în Real Madrid - Athletic Bilbao 5-0 pe ”Santiago Bernabeu”. Românul semna chiar primele trei goluri ale întâlnirii din Primera Division, în minutele 22, 51 și 55.
Cu o lună înainte, pe 12 ianuarie 1992, tot în campionat, și tot pe ”Bernabeu”, el reușea celebrul gol de la mijlocul terenului, într-un 5-2 cu Osasuna.
A fost atunci o dublă, în minutele 32 și 60, cu prima reușită venind din cercul de la centrul terenului.
Pe 2 august 1994, imediat după fantasticul Campionat Mondial al ”Generației de Aur” din SUA, Hagi debuta la FC Barcelona cu o dublă, într-o nebunie de meci amical, 5-5 cu Groningen.
Singurul trofeu câștigat de Hagi în fotbalul iberic a fost Supercupa Spaniei, de două ori: în 1990 cu Real, în 1994 cu Barca.
Gică Hagi despre adaptarea la Real Madrid
„Prima lună la Madrid a fost grea, a trebuit să mă adaptez la alte lucruri. Am învățat limba repede, m-am obișnuit cu modul de viață de acolo și, ușor-ușor, după trei-patru luni, mi-am intrat în mână.
Simțeam echipa, jucătorii și mi-a mers foarte bine un an și jumătate. Am marcat goluri, am jucat bine. Au fost doi ani frumoși.
Real Madrid e prima echipă care m-a ajutat să fiu mai bun, să fiu profesionist, să încerc în fiecare zi să am speranța că pot deveni cel mai bun și să muncesc pentru acest lucru, să fiu motivat, să-mi placă să progresez în fiecare zi, să învăț în fiecare zi.
Ei mi-au schimbat puțin la început mentalitatea pe care o aveam de acasă, m-au făcut să fiu competitiv, atent la orice“, declara peste ani marele Gheorghe Hagi.