GALERIE FOTO Un fotbalist cu cetățenie română înscrie pe bandă rulantă în... Cambodgia! A jucat în nouă țări, dar niciodată în România

Petru Leucă Cambodgia Echipa Nationala NagaWorld FC Republica Moldova Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 20 Noiembrie 2021, 12:53
Data actualizarii: Sambata 20 Noiembrie 2021, 12:57

Atacantul s-a transferat în țara asiatică în acest an.

Petru Leucă (foto - numărul 99), atacant în vârstă de 31 de ani născut în Chișinău, dar care deține și cetățenia română, este golgheter la NagaWorld FC, club din Phnom Penh care evoluează în prima ligă din Cambodgia.

Leucă a înscris pentru a doua etapă consecutiv, în 5-2 cu Kirivong Sok Sen Chey, și a ajuns la cinci goluri în actualul sezon, informează moldfootball.com. 

Celelalte reușite ale atacantului au însemnat două ”duble” pentru echipa la care s-a transferat în acest an.

A jucat împotriva naționalei României

Până să ajungă în Cambodgia, Leucă a mai evoluat în Republica Moldova, Ucraina, Lituania, Kuwait, Grecia, Oman, Italia și India.

Singura selecție la naționala Republicii Moldova o are într-un meci amical disputat chiar cu România, 2-1 pentru tricolorii noștri în februarie 2015, partidă care s-a jucat în Kazahstan.

Foto: Facebook - NagaWorld FC

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!