Atacantul român nu mai face parte din planurile lui Fatih Tekke și, chiar dacă a fost luat în cantonamentul de vară din Austria, Drăguș nu a jucat în niciun meci amical.

Denis Drăguș pleacă de la Trabzonspor

Între timp, Trabzonspor l-a prezentat oficial pe Mohamed Salah și urmează să îl prezinte și pe Darwin Nunez. Astfel, devine tot mai clar că Denis Drăguș nu va mai avea nicio șansă să își câștige postul de titular la Trabzonspor. 

Atacantul este așteptat la FCSB, însă Gigi Becali nu este dispus să plătească o sumă de transfer în schimbul fotbalistului. În același timp, Trabzonspor refuză să îl lase pe Drăguș să plece liber de contract. 

Negocierile sunt în momentul de față blocate, însă ultimul anunț venit din Turcia este clar. Jurnalistul Yunus Emre Sel spune că Drăguș va pleca în această vară de la Trabzonspor, de îndată ce cele două părți vor găsi o cale de mijloc.

Trabzonspor are în prezent 17 fotbaliști străini. Clubul se va despărți de Batista Mendy, John Lundstram și Denis Drăguș. De asemenea, Rene Mitongo va fi împrumutat la o altă echipă, ceea ce va reduce numărul la 13 jucători străini.

Odată cu sosirea lui Darwin Nunez, numărul va crește din nou la 14. Prin urmare, pentru ca Trabzonspor să poată aduce un mijlocaș, va fi nevoie de o plecare surpriză din actualul lot”, a anunțat Yunus Emre Sel.