Ce mică e distanța, în sportul de performanță, de la statutul de mare speranță, la cel de talent irosit. Ahmed Bani poate depune mărturie, în acest sens.

La un moment dat, aripa de 1,74 de metri era un jucător bine cotat al clubului Dinamo, o prezență constantă în echipa roș-albilor. Asta în perioada 2021-2024. Pentru că apoi, treptat, a început declinul fotbalistic al jucătorului născut dintr-un tată iordanian. Iar acesta și-a luat fiul de mână – după o scurtă oprire la Oțelul Galați, în 2025 – și l-a dus la el în țară, la Al-Hussein. În acel moment, se vorbea chiar despre includerea lui Ahmed Bani în lotul arabilor pentru Mondialul american! Ce a ieșit însă, ulterior, a fost un coșmar pentru fostul dinamovist și pentru familia sa.

Ahmed Bani, inexistent la prima echipă a clubului Al-Hussein

Având în vedere că a ajuns într-o destinație exotică din punct de vedere fotbalistic, datele precise pot fi găsite cu greu, în ceea ce îl privește pe Ahmed Bani, după plecarea din România. Pe site-ul transfermarkt.com, în dreptul său figurează zece meciuri, la Al-Hussein, din vara anului 2025 încoace!

Cert e că fostul dinamovist a jucat extrem de puțin. Practic, a fost inexistent pentru antrenorul Ahmad Hayel (42 de ani). Acesta l-a ținut pe Ahmed Bani mai mereu la echipa a doua. Mai întâi, suporterii s-au arătat nedumeriți de această decizie. Iar acum câteva săptămâni, a „explodat“ și tatăl jucătorului. Acesta a anunțat, în presa din Iordania, că va da în judecată clubul Al-Hussein!

„Băiatul meu a venit aici și a semnat cu prima echipa. Dar nu i s-a dat nicio șansă. Dacă situația nu se va remedia, ne vom adresa celor de la FIFA, pentru a obține rezilierea contractului“, a transmis tatăl lui Ahmed Bani în presa din Iordania.

În cele din urmă, povestea a avut un final fericit. Deocamdată! Pentru că, după un start catastrofal de sezon, în care Al-Hussein a ajuns pe penultiml loc în campionat, antrenorul Ahmad Hayel a fost dat afară. În locul său, a fost adus spaniolul Curro Torres (49 de ani).

Printre primele decizii ale ibericului? Readucerea lui Ahmed Bani la prima echipă. Și, potrivit jurnaliștilor din Iordania, e de așteptat ca fostul dinamovist să joace un rol important în planurile lui Curo Torres, cel puțin în partidele din următoarea perioadă.

Ahmed Bani, cota sa a scăzut drastic

Căderea lui Ahmed Bani în anonimat s-a reflectat și în cota sa de piață. La ora actuală, transfermarkt.com îl evaluează la doar 225,000 de euro, după trei valuri succesive în care suma trecută în dreptul său s-a micșorat. Cât timp a jucat în țară, Ahmed Bani a adunat două prezențe în naționala României de tineret, în 2024, sub comanda selecționerului de atunci, Daniel Pancu.