VIDEO Românul uitat de Edward Iordănescu și-a calificat astăzi echipa în semifinalele Ligii Campionilor!

Alex Matan Columbus Crew CONCACAF Champions Cup Echipa Nationala MLS Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 10 Aprilie 2024, 10:18
Data actualizarii: Miercuri 10 Aprilie 2024, 10:27

Alex Mățan și-a adus din plin aportul la calificarea lui Columbus Crew în faza superioară din CONCACAF Champions Cup.

Cu românul Alex Mățan introdus pe teren în minutul 90 și marcator apoi la loviturile de departajare, Columbus Crew a obținut în premieră calificarea în semifinalele CONCACAF Champions Cup, echivalentul Champions League din America de Nord și Centrală, după 1-1, 5-4 d.l.d. în returul de miercuri dimineață cu Tigres UANL din Mexic.

La începutul lunii trecute, Alex Mățan fusese eroul lui Columbus Crew și în meciul tur din optimile Champions Cup, 1-0 cu Houston Dynamo în deplasare, după care însă s-a accidentat și a devenit indisponibil.

Alex Mățan în Champions Cup: eroul lui Columbus Crew în optimi și marcator în sferturi

Atunci, Mățan a fost introdus pe teren în minutul 78 și a avut o contribuție decisivă la unica reușită a meciului. 

La ultima fază, în minutul 90+6, românul a primit o minge la marginea careului și a șutat spre colțul lung, iar mingea a fost deviată în propria poartă de un adversar.

Pagina oficială a CONCACAF Champions Cup l-a numit "erou" pe fostul jucător al lui Gică Hagi, în timp ce Columbus Crew l-a descris drept "omul momentului".

Campionul en-titre din MLS s-a accidentat ulterior la coapsă și nu a mai prins lotul echipei până la returul de astăzi cu Tigres.

Alex Mățan, campion în MLS și cel mai bun pasator decisiv al lui Columbus Crew

Mățan a câștigat în decembrie anul trecut titlul de campion în MLS cu Columbus Crew, după 2-1 în finala cu Los Angeles FC.

Mijlocașul ofensiv român în vârstă de 24 de ani a fost de-a lungul sezonului trecut om de bază la Columbus, cu 37 de meciuri jucate în MLS (titular în 27 de partide din sezonul regular și în toate cele 6 întâlniri din play-off), 3 goluri înscrise și 11 pase decisive.

De altfel, Mățan este liderul assist-urilor la echipa campioană din MLS, competiție în care evoluează și Lionel Messi, fotbalistul numărul 1 din lume transferat de Inter Miami.

Fost internațional de juniori, de tineret și olimpic, Alex Mățan nu are însă nicio selecție la reprezentativa de seniori a României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!