Mijlocaşul român Răzvan Marin a debutat la AEK Atena, care a remizat cu Hapoel Beer Sheva, 0-0, la Debrecen (meciul s-a jucat pe teren neutru în Ungaria), în manșa secundă din turul 2 preliminar Conference League.
Internaţionalul român a intrat în minutul 65 la greci, în locul lui Aboubakary Koita.
Grecii au câştigat în prima manşă cu 1-0 și astfel s-au calificat în turul 3 preliminar al competiției continentale.
Următorul adversar al lui AEK va fi Aris Limassol din Cipru (turul în deplasare pe 7 august, returul acasă pe 14 august).
Prima reacție a lui Răzvan Marin după ce a semnat cu AEK Atena: ”Am simțit-o de la prima discuție!”
Răzvan Marin a plecat în această vară de la Cagliari și a semnat cu AEK Atena luna trecută.
După ce a fost prezentat oficial la clubul din capitala Greciei, Răzvan Marin a oferit o primă reacție. Internaționalul roman a mărturisit că este încântat de proiectul de la AEK și le-a promis fanilor greci că va da totul pe teren pentru noua sa echipă.
”Salut, sunt Răzvan Marin. Sunt mândru să fiu jucător al lui AEK. Încă de la prima discuție, am simțit ambiția antrenorului, viziunea patronului și energia fanilor – chiar înainte să ajung aici. AEK nu este doar un club. Este istorie, este pasiune, este luptă.
Am venit aici să concurez, să câștig, să dau totul. Sunt pregătit. Hai AEK”, a spus internaționalul roman într-un videoclip postat pe canalul oficial de Youtube al clubului grec.
3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Răzvan Marin, conform Transfermarkt.