PAOK Salonic, echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, a fost învinsă duminică seara, în deplasare, cu 2-1 de Panathinaikos Atena, în derby-ul etapei a 10-a din Grecia.
Pentru PAOK a înscris Giannis Konstantelias, în minutul 61, care a redus din diferență după ce Panathinaikos, antrenată acum de Rafa Benitez, marcase de două ori în prima repriză, prin sârbul Milos Pantovic (20) şi croatul Tin Jedvaj (31).
La conferința de presă, Răzvan Lucescu a preluat discursul ”brevetat” de tatăl său, Mircea Lucescu, și a dat vina pe arbitrii derby-ului.
”Astăzi, s-au întâmplat lucruri în afara regulamentului. Ăsta ar fi trebuit să fie rolul arbitrilor: să protejeze jucători precum Konstantelias.
În multele situații când adversarii l-au ținut pe Konstantelias, centralul nu a acordat niciun cartonaș galben.
Nu știu cât de gravă este accidentarea lui (n.r. - Konstantelias). Vom evalua și sper să fie ceva minor”, a declarat Lucescu junior.
Giannis Konstantelias, mijlocaș ofensiv în vârstă de 23 de ani, este un produs 100% al clubului din Salonic și unul dintre cei mai promițători tineri jucători ai naționalei Greciei.
Cum arată acum clasamentul din Super Liga Greciei