Rangers 1-0 Hibernian | Ianis a marcat golul victoriei si a fost omul partidei! Rangers e neinvinsa in campionat | AICI TOT CE S-A INTAMPLAT

Glasgow Rangers Ianis Hagi Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 26 Decembrie 2020, 12:56
Data actualizarii: Sambata 26 Decembrie 2020, 16:38

Urmarim si comentam impreuna Glasgow Rangers - Hibernian pe www.sport.ro si Facebook.com/sport.ro

Rangers 1-0 Hibernian

Min 93: Fluier final! Rangers invinge cu 1-0 gratie golului lui Ianis Hagi si ramane neinvinsa in campionat. 

Min 76: Ianis Hagi este schimbat de catre Gerrard! Arfield intra in locul mijlocasului roman, care a reusit o prestatie uimitoare astazi. 

Min 70: Ianis a avut doua driblinguri consecutive, iar fundasul celor de la Hibernian l-a oprit prin fault. Mijlocasul roman a vrut sa execute lovitura libera pe care o obtinuse, dar Tavernier si Barisic nu l-au lasat sa bata din nou. 

 

Min 48: Ianis a fost aproape de o accidentare grava! Gerrard a avut emotii! Mijlocasul roman s-a luptat pentru balon cu Boyle, iar jucatorul lui Hibernian i-a sutat in picior. Ianis s-a prabusit pe gazon si s-a ridicat cu foarte mare greutate dupa aproximativ un minut. 

Incepe cea de-a doua repriza! Ploua foarte tare la Glasgow! 

Min 45: Final de prima repriza! Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai buni fotbalisti ai lui Rangers de pe teren, iar echipa lui Gerrard intra cu 1-0 la pauza. 

Min 33: Gooooool Rangers! Ianis Hagi inscrie dupa o pasa perfecta a lui Roofe in interiorul careului. Mijlocasul roman a trimis cu stangul la coltul lung, iar portarul lui Hibernian a ramas fara reactie.

Min 31: Ce ocazie are Ianis! Mijlocasul primeste o pasa geniala in preajma careului, dar romanul a trimis putin pe langa poarta cu un sut din cadere! 

Min 25: Ocazie importanta pentru Rangers! Tavernier a centrat din corner, iar Goldson a reluat cu capul! Portarul lui Hibernian a avut o interventie salvatoare, iar tabela a ramas intacta! 

Min 15: Lovitura libera din preajma careului pentru Rangers! Ianis Hagi ia mingea, dar Tavernier ii ia mingea din mana si hotaraste ca el sa execute. In cele din urma englezul a tras mult peste poarta. 

Min 1: Partida a inceput! 

13:20: Ianis Hagi este titular in partida cu Hibernian! 

Clasamentul din Scotia:

Glasgow Rangers va juca astazi de la ora 14:30 in compania celor de la Hibernian. Partida va fi una foarte dificila pentru echipa lui Steven Gerrard, avand in vedere ca adversara se afla pe locul trei in campionatul Scotiei, cu 36 de puncte. 

Rangers este pe primul loc in Scotia cu 53 de puncte, cu 16 puncte avans fata de rivala Celtic, care are insa trei meciuri mai putine. Echipa lui Gerrard este neinvinsa in actualul sezon, avand 17 victorii si doua remize. 

Ianis Hagi a reusit un gol in ultima partida de campionat, fiind unul dintre cei mai buni jucatori ai lui Gerrard de pe teren. In acest sezon, mijlocasul luat de Rangers de la Genk in schimbul a 5 milioane de euro a jucat 22 de meciuri pentru scotieni, a inscris doua goluri si a reusit sa ofere 9 pase de gol. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!