VIDEO Nicolae Stanciu, aproape de perfecțiune în China. Notă impresionantă după primele goluri la Wuhan

Nicolae Stanciu China Guangzhou FC Wuhan Three Towns Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 07 Iunie 2022, 13:03
Data actualizarii: Marti 07 Iunie 2022, 13:04

Nicolae Stanciu (29 de ani) a reușit primele goluri în tricoul lui Wuhan Three Towns, formație la care s-a transferat în martie, însă la care a debutat abia în această lună.

Marți dimineață, Stanciu a fost titularizat la Wuhan Three Towns în meciul cu Guangzhou FC, câștigat clar de formația sa, scor 6-0, în runda secundă din campionatul Chinei. Internaționalul român a marcat două goluri, în minutele 11 și 76, în ambele ocazii din lovituri libere din preajma careului advers.

Pentru prestația din runda secundă a campionatului din China, Nicolae Stanciu a primit nota 9,6 din partea site-ului de specialitate Sofascore, cea mai mare din meci.

Statisticile lui Nicolae Stanciu din ultimul meci:

  • Goluri: 2
  • Șuturi pe poartă: 2
  • Șuturi pe lângă poartă: 1
  • Driblinguri reușite: 1 din 1
  • Atingeri: 83
  • Acuratețea paselor: 78% (43/55)
  • Pase cheie: 2
  • Centrări: 2 corecte din 8 încercate
  • Mingi lungi: 7 lungi din 9 încercate
  • Dueluri câștigate: 7 din 11
  • Faultat: 1
  • Faulturi comise: 1
  • Intercepții: 2
  • Tackling-uri: 5
  • Driblat: 1

VIDEO Primul gol marcat de Nicolae Stanciu

VIDEO Al doilea gol marcat de Nicolae Stanciu

Nicolae Stanciu a impresionat și în prima etapă

Chiar dacă nu a marcat sau nu a pasat decisiv, Nicolae Stanciu a avut o evoluție foarte bună și în primul meci de campionat al lui Wuhan Three Towns, 4-0 contra lui Hebei. Mijlocașul a fost notat cu 9,5 de Sofascore.

După două runde, Wuhan Three Towns ocupă primul loc în China și are un golaveraj impresionant: 10-0! Următoarea adversară este Shanghai Shenhua.

”Stanciu, super-regele (n.r. - Super King) echipei în noul sezon, a avut o prestație foarte solidă tot meciul. Creier al echipei, a avut un impact crucial asupra colegilor”, a notat site-ul oficial al clubului Wuhan Three Towns, după primul meci al lui Stanciu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!