Lucescu nu vine la Nationala: si-a prelungit contractul cu Sahtior!

Mircea Lucescu Sahtior Donetk Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Aprilie 2009, 22:01
Data actualizarii: Vineri 17 Aprilie 2009, 22:27

Mircea Lucescu a zis pas ofertei primite de la Echipa Nationala si a semnat prelungirea contractului cu Sahtior Donetk.
 

"Presedintele clubului, Rinat Ahmetov, si antrenorul Mircea Lucescu au cazut de acord pentru continuarea colaborarii. Rinat Ahmetov declasare dupa meciul cu Marseille ca intentioneaza sa-i propuna lui Lucescu sa ramana la Donetk. Anuntam cu satisfactie ca Mircea Lucescu, cel mai de succes antrenor al echipei Sahtior, va continua munca aici. El a semnat un nou contract, valabil doi ani, care intra in vigoare de sambata, 18 aprilie", a scris sursa citata.

Lucescu, care se afla din mai 2004 la Donetk, a reusit sa obtina cu Sahtior calificarea in semifinalele Cupei UEFA, dupa ce a invins, joi, in deplasare, cu scorul de 2-1, formatia Olympique Marseille.

Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, s-a deplasat, miercuri, la Marsilia special pentru a-l convinge pe Lucescu sa devina selectioner al echipei Romaniei. Lupescu a declarat, vineri, agentiei Mediafax, ca i-a facut o oferta antrenorului Mircea Lucescu pentru preluarea postului de selectioner al echipei nationale a Romaniei, iar tehnicianul formatiei Sahtior Donetk va da un raspuns dupa Sarbatorile de Paste.
"Am discutat cu Mircea Lucescu, urmeaza ca dupa Paste sa ne dea un raspuns. Este important ca el sa se decida daca vrea sa continue sa antreneze o echipa de club sau daca vrea sa antreneze o nationala. Am inteles ca presedintele de la Sahtior i-a propus deja prelungirea contractului. Mircea Lucescu are mai multe oferte, nu numai acestea doua", a spus Lupescu.

FRF i-a propus selectionerului Victor Piturca rezilierea contractului de antrenor al echipei nationale dupa ce prima reprezentativa a pierdut aproape toate sansele de a se califica la Cupa Mondiala din 2010.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!