OFICIAL Loc liber pentru Mircea Lucescu! Clubul și-a demis azi antrenorul și are pregătit contractul

Mircea Lucescu Besiktas Istanbul Miroslav Klose Riza Calimbay Sergen Yalcin Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 12:08
Data actualizarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 12:13

”Il Luce” ar putea reveni pe banca tehnică în Turcia.

Beşiktaş Istanbul l-a demis pe antrenorul Riza Calimbay, o legendă a fotbalului turc, pe care îl angajase în urmă cu doar şase săptămâni, a anunţat vineri clubul din prima ligă a campionatului Turciei, citat de agenţia EFE.

Decizia a fost luată după eşecul suferit joi pe teren propriu de Beşiktaş în meciul cu Alanyaspor (scor 1-3), "vulturii negri" înclinându-se în faţa unei echipe mult mai modeste, aflată în subsolul clasamentului.

"În urma reuniunii care a avut loc după meciul cu Alanyaspor, consiliul nostru de administraţie a decis să se despartă de antrenorul nostru, Riza Calimbay", se precizează într-un comunicat postat pe site-ul clubului, citat de Agerpres.

Riza Calimbay, out de la Beșiktaș Istanbul

Riza Calimbay, în vârstă 60 de ani, a fost mijlocaş la Beşiktaş timp de 16 ani, din 1980 până în 1996, îmbrăcând totodată tricoul selecţionatei ţării sale. El a devenit unul dintre cei mai admiraţi fotbalişti de către suporterii turci, care l-au poreclit "Furnica atomică".

După ce a antrenat-o pentru scurt timp de Beşiktaş în 2016, Calimbay a preluat conducerea grupării din Istanbul pe 10 noiembrie, când l-a înlocuit pe tânărul Burak Yilmaz, care a ocupat la rândul său doar o lună banca tehnică a "vulturilor negri", rămasă liberă după plecarea veteranului Şenol Guneş.

Beșiktaș este abia pe locul 5 în Super Liga Turciei

El a recunoscut apoi că echipa "nu este într-o stare bună", dar a reuşit să o urce de pe locul cinci pe poziţia a treia în Super Liga turcă, însă, în urmă cu două săptămâni Beşiktaş a căzut din nou pe locul cinci, la o distanţă de 17 puncte faţă de cele două rivale istorice, Fenerbahce şi Galatasaray.

Riza Calimbay a lucrat din 2001 ca antrenor pentru 13 cluburi diferite din Turcia, aproape toate din Super Liga naţională.

Variante multiple pentru postul de antrenor principal

Beşiktaş, considerat al treilea cel mai de succes club din ţară, a cucerit ultimul său titlu în sezonul 2020-2021. În ultimii trei ani, "vulturii negri" au schimbat de cinci ori antrenorul, iar în sezonul trecut s-au clasat pe locul al şaselea în campionat.

Presa turcă precizează că responsabilii lui Beşiktaş iau în calcul angajarea unui antrenor străin, fiind vehiculate mai multe nume - Fabio Cannavaro, Slaven Bilic, Ruud van Nistelrooy, Frank de Boer, Jorge Sampaoli, Bruno Genesio sau Stanislav Cercesov.

Suporterii clubului din Istanbul solicită însă revenirea fostului antrenor Sergen Yalcin, care a adus ultimul titlu în vitrina clubului şi al cărui nume a fost scandat în timpul meciului cu Alanyaspor, precizează cotidianul Hurriyet.

Mircea Lucescu principal și Miroslav Klose secund

Însă Fanatik are o variantă bombă: "Mircea Lucescu antrenor, Miroslav Klose secund. Contract pe un an și jumătate".

Sursa citată anunță că lui Mircea Lucescu ar urma să îi fie oferit un contract pe un an și jumătate la Beșiktaș, până în vara anului 2025, iar mâna sa dreaptă va fi Miroslav Klose, care va ocupa rolul de secund.

Planul ar fi ca fostul mare atacant german să devină principal după ce mandatul lui "Il Luce" se va încheia.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!