Italienii sunt convinși! Ce decizie a luat Dan Șucu cu privire la Ianis Hagi

Italienii sunt convinși! Ce decizie a luat Dan Șucu cu privire la Ianis Hagi Stranieri

Ianis Hagi (26 de ani) ar putea schimba echipa în vară, când îi expiră contractul cu Rangers.

Ianis Hagi a redevenit titular, la Rangers, dar e foarte posibil ca, în curând, să facă pasul spre Serie A din Italia. Pentru că interesul clubului Genoa, patronat de Dan Șucu, despre care au scris mai multe publicații internaționale.

Managerul Philippe Clement a declarat recent că internaționalul român se află în ultimele șase luni de contract, motiv pentru care ar putea părăsi gratis clubul în vară, dacă nu ajunge la o înțelegere privind prelungirea.

Dan Șucu nu renunță la transferul lui Ianis Hagi

Dorit și în perioada de mercato de iarnă la Genoa, Ianis Hagi a rămas la Rangers pentru cea de-a doua parte a sezonului, însă jurnaliștii italieni anunță că Dan Șucu este hotărât să-l aducă pe român la gruparea din Serie A.

"Vorbim despre jucătorul de la naționala României care poartă tricoul cu numărul 10 și care ar vrea să revină în cele mai importante campionate din Europa", au scris italienii, despre ținta celor de la Genoa.

Ianis Hagi ar putea pleca gratis de la Rangers în vară

Presa scoțiană a dezvăluit în ultimele zile că Rangers a demarat negocierile cu Ianis Hagi pentru un nou contract, însă Football Insider 247 scrie că românul are "multiple alte oferte pe masă" în acest moment, fără a preciza numele cluburilor interesate.

Sursa citată precizează că Rangers nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere financiar, motiv pentru care scoțienii "se tem că îl poate pierde gratis pe Ianis Hagi în vară" și că nu îi vor putea propune un salariu comparabil cu celelalte oferte.

Ianis Hagi a avut un parcurs oscilant la Rangers. Scoțienii l-au transferat în ianuarie 2020 de la Genk, inițial sub formă de împrumut, iar ulterior definitiv pentru 3,5 milioane de euro. 

Playmaker-ul român a reînceput să evolueze constant, și-a trecut în cont 3 goluri și 5 pase decisive în campionatul Scoției, iar acum primește și vești bune. Rangers l-a inclus pe lista UEFA pentru fazele eliminatorii din Europa League, iar acum vrea să îi propună prelungirea contractului.


E-MIL prezintă Pastila de Sport (17 februarie 2025) pe www.sport.ro
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!