Ionuț Radu și Ciprian Tătărușanu, OUT de la Inter și Milan?! Ce susține Gazzetta dello Sport

Ionut Radu AC Milan Ciprian Tatarusanu Inter Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Martie 2023, 16:42
Data actualizarii: Miercuri 01 Martie 2023, 16:41

AC Milan și Inter, echipele de care aparțin Ciprian Tătărușanu, respectiv Ionuț Radu, caută portari pentru fereastra de mercato din vară.

Într-un material amplu din Gazzetta dello Sport, italienii scriu despre schimbările care pot exista în loturile cluburilor cu pretenții din Serie A. În ceea ce privește AC Milan și Inter, cele două ar urma să facă schimbări la nivelul portarilor.

Ionuț Radu și Ciprian Tătărușanu ar urma să plece de la Inter, respectiv Milan

Potrivit sursei citate, Mike Maignan și Andre Onana au locurile de titulari asigurate pentru sezonul următor, însă cele două cluburi din Milano caută să schimbe "numărul 2", fapt care i-ar afecta direct pe Ciprian Tătărușanu și Ionuț Radu.

În ceea ce o privește pe AC Milan, Gazzetta dello Sport scrie că sunt șanse mari ca Marco Sportiello (30 de ani) să fie transferat în vară. Italianul își încheie contractul cu Atalanta la finalul acestui sezon, iar din stagiunea următoare ar urma să devină rezerva lui Mike Maignan pe San Siro.

În acest context, șansele ca Ciprian Tătărușanu să își prelungească înțelegerea scadentă în vară sunt foarte mici. Ajuns la 37 de ani, românul a apărat în 23 de partide din acest sezon, în perioada în care Maignan a fost accidentat.

De cealaltă parte, "e greu ca Ionuț Radu să se întoarcă la Inter", susțin italienii. Internaționalul român este împrumutat din ianuarie la Auxerre, în Ligue 1, iar nerazzurrii au în minte alte variante pentru rezerva lui Onana: fie veteranul Samir Handanovic (38 de ani), dacă va accepta să-și prelungească înțelegerea, fie Alessio Cragno (28 de ani), care joacă în acest sezon la Monza.

Radu este împrumutat la Auxerre, însă clubul din Ligue 1 care se luptă pentru evitarea retrogradării nu are opțiunea de a-l transfera definitiv. Astfel, este de așteptat ca portarul, care mai are contract cu Inter până în 2024, să schimbe din nou echipa în vară.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!