EXCLUSIV Horațiu Moldovan putea ajunge la supercampioana Ungariei, dar nu a fost interesat

Horatiu Moldovan ferencvaros moldovan basel moldovan betis transfer horatiu moldovan Stranieri Horațiu Moldovan / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 12:20
Data actualizarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 12:23

Goalkeeperul se va transfera la Betis Sevilla, în această perioadă de mercato.

Echipa din La Liga va plăti doar 800.000 de euro pentru portarul titular al naționalei României, clauza de reziliere a contractului cu Rapid.

Bravo, Silva și Vieites, concurenții pe post la Betis

În Andaluzia, Horațiu Moldovan (25 de ani) se va lupta pentru postul de titular cu portughezul Rui Silva (29 de ani / ex - Madeira, Granada), spaniolul Fran Vieites (24 de ani) și chilianul Claudio Bravo (40 de ani / ex - Barcelona, Manchester City, Sociedad).

  • Horațiu Moldovan / Foto - Gabriel Chirea

Portarul va avea în primul an de contract cu Betis un salariu de 50.000 de euro pe lună (600.000 de euro pe an), care va crește gradual în restul angajamentului până la 850.000 de euro. Oferta venită din partea clubului spaniol nu ar fi fost prima serioasă pentru acesta. 

Ferencvaros va aduce, probabil, un portar mai tânăr

Conform surselor Sport.ro, un club foarte interesat de serviciile sale, după evoluțiile foarte bune din Liga 1 și dintre buturile echipei naționale în preliminariile Euro 2024, a fost Ferencvaros Budapesta, campioana Ungariei din ultimii cinci ani și echipă cu șanse de calificare în optimle de finală ale Conference League.

Maghiarii sunt antrenați de Dejan Stankovic, au o rețea impresionantă de scouteri și colaboratori în Europa și au alcătuit o adevărată selecționată mondială pentru a se putea lupta an de an pentru accederea în grupele competițiilor europene. Aceștia erau dispuși să plătească și ei clauza de reziliere a jucătorului, dar salariul e unul inferior, iar perspectiva de a sta rezervă în NB1 nu a fost atrăgătoare pentru portar. 

În acest moment, "Fradi" se bazează pe portarii Denes Dibusz (33 de ani / căpitanul echipei), Gergo Szecsi (34 de ani) și Adam Varga (24 de ani), iar în procesul de căutare al unui alt goalkeeper au mai apărut numele lui Krisztian Hegyi (West Ham United / 21 de ani), Balazs Toth (FC Liefering / 19 ani), Veljko Ilic (FK Backa Topola / 20 de ani) sau Patrik Demjen (MTK Budapesta / 25 de ani).  

Alte cluburi interesate, FC Basel și Ludogoreț Razgrad, ar fi vrut să plătească clauza de reziliere, dar oferta de la Betis ar fi fost mai atractivă pentru jucător din punct de vedere sportiv și financiar.

Foto - Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!