Inițial s-a discutat despre un împrumut al internaționaluui român, dar Florin Manea, agentul lui Drăgușin, spune că fundașul ar putea părăsi definitiv gruparea londoneză.

Florin Manea: ”S-ar putea face transferul definitiv al lui Drăgușin în această iarnă!”

În aceste momente, impresarul este la Londra și așteaptă vești de la negocierile dintre cluburi. Manea a confirmat că AS Roma este unul dintre cluburile interesate, dar susține că mai este o echipă din afara Italiei care insistă pentru transferul lui Drăgușin.

Suma este mult mai mare decât cea de 15 milioane de euro. Totul este posibil, s-ar putea face transferul definitiv în această iarnă. Sunt la Londra, suntem în negocieri. Nu este vorba despre Fiorentina, știu că AS Roma și-a manifestat dorința către Tottenham. Mai este un club, nu vi-l pot zice, dar nu din Italia.

Prima dată, Roma s-a interesat, eu n-am vorbit direct cu cei de acolo. Am auzit că ar fi trimis ceva către club. Trebuie să se înțeleagă mai întâi cu Tottenham, apoi o să vorbesc și eu cu ei. Așteptăm, suntem aici și vom vedea în zilele următoare”, a spus Florin Manea la Digi Sport.

Radu Drăgușin a ajuns la Tottenham la începutul anului 2024 pentru 25 de milioane de euro. Deși i-a fost greu să devină titular la Spurs, internaționalul român devenise un om de bază pentru londonezi în perioada în care Cristian Romero și Micky van de Ven au fost accidentați.

Totul s-a schimbat după ce în februarie 2025, fundașul central s-a ales cu o accidentare gravă la ligamente și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală și de o recuperare îndelungată.

Drăgușin a revenit pe teren abia de curând, însă sunt șanse mari să schimbe echipa în această perioadă de transferuri.