Internaționalul român, în vârstă de 26 de ani, a atras interesul marilor cluburi din Europa după un sezon excelent în tricoul lui Rayo Vallecano, în care a fost desemnat cel mai bun fundaș dreapta din La Liga.

Conform presei din Italia, AS Roma este pregătită să achite clauza de reziliere de 25 de milioane de euro pentru Rațiu și să-l „fure” din fața rivalei Lazio, care este, de asemenea, interesată de transferul său. 

Italienii i-au făcut portretul lui Andrei Rațiu! Ce au scos în evidență

Italienii au început deja să-l studieze atent pe Rațiu. Jurnaliștii de la romanews.eu i-au făcut un portret detaliat și au scos în evidență principalele sale atuuri: viteza, rezistența și versatilitatea. 

Mai mult, l-au supranumit „Sonic” datorită sprinturilor electrizante, dar și a părului vopsit albastru cu care a ieșit în evidență la EURO 2024, turneu transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.

"Rațiu și-a început cariera în academia lui Villarreal, unde a jucat pentru echipele C și B, înainte de a debuta la prima echipă. În 2020, a fost împrumutat la ADO Den Haag, acumulând experiență în prima ligă olandeză. 

În 2021, s-a transferat la Huesca, în Segunda División din Spania. Performanțele sale au atras atenția lui Rayo Vallecano, care l-a achiziționat în vara anului 2023. La Rayo, Rațiu s-a impus rapid ca titular în La Liga, devenind unul dintre protagoniștii sezonului.

Andrei Rațiu este cunoscut pentru viteza și rezistența sa pe flanc, calități care i-au adus porecla „Sonic”. Acest supranume nu reflectă doar rapiditatea sa, ci și părul albastru cu care s-a remarcat la Euro 2024. Datorită acestor calități, este urmărit de mai multe cluburi de top, precum Barcelona, Liverpool, Manchester City, Atletico Madrid și Roma", au scris jurnaliștii italieni.