Goalkeeper-ul român, sosit după un sezon bun la Venezia, face parte dintr-o schimbare de strategie a clubului, potrivit Farodevigo, dar va avea de dus o luptă directă pentru a apăra poarta galicienilor.
Principalul său concurent este Ivan Villar, un produs al academiei Celtei, care a fost soluția de avarie a echipei în sezoanele trecute și care a demonstrat că poate face față exigențelor.
Patru ani de ghinion în poartă
Sosirea lui Radu la Vigo încheie un ciclu de patru sezoane în care Celta a mizat pe portari veterani, fără a găsi însă stabilitatea dorită. Strategia, începută în 2021, a adus în poartă o serie de nume cu experiență, dar cu rezultate mixte și mult ghinion.
Seria a fost deschisă de argentinianul Matias Dituro (34 de ani la venire), care a avut un sezon decent, dar nu a convins clubul să plătească 1,8 milioane de euro pentru un transfer definitiv.
A urmat campionul Americii, Agustin Marchesin (34 de ani), adus de la FC Porto. Acesta a jucat doar 19 meciuri înainte de a suferi o ruptură a tendonului lui Ahile, una dintre cele mai grave accidentări posibile.
Pentru a-i lua locul, Celta l-a adus de urgență pe legendarul Diego Alves, care la 38 de ani se gândea la retragere. Incredibil, la doar câteva zile de la sosire, brazilianul a suferit exact aceeași accidentare ca Marchesín și a plecat după două luni.
În ultimii doi ani, poarta a fost apărată de Vicente Guaita (36 de ani la transfer), care a adus o oarecare siguranță, dar problemele la umăr și vârsta înaintată (38 de ani) i-au făcut pe oficialii Celtei să nu îi mai prelungească înțelegerea. Astfel, s-a ajuns la soluția Ionuț Radu, un portar considerat "încă tânăr, dar cu experiență în campionate puternice", în care clubul și antrenorul Claudio Giraldez își pun mari speranțe pentru viitor.