După doi ani în care a pierdut timpul la Al-Gharafa (Qatar), dacă ne uităm strict la cifrele sale fotbalistice, Florinel Coman a renăscut aici, în această vară. Și, paradoxal, fix acum, românul poate părăsi trupa din Doha!
Ajuns sub comanda portughezului Pedro Martins (56 de ani), în vara anului 2024, Coman a avut o relație glacială cu acesta de la bun început. Așa se explică, parțial, neacomodarea sa la Al-Gharafa care, la un moment dat, l-a și împrumutat în Italia, la Cagliari, între februarie – mai 2025. După această perioadă, Al-Gharafa a făcut tot posibilul pentru a scăpa definitiv de Florinel, însă cum nu s-a găsit o ofertă convenabilă, prin care arabii să-și recupereze investiția de 6 milioane de dolari pentru aducerea românului de la FCSB, Coman a continuat să „pedaleze“ în gol, la Doha.
De altfel, la finalul sezonului trecut, Florinel a și răbfunit după tot ce a îndurat în perioada 2024-2026: „Am vorbit cu cei de la Al-Gharafa. Le-am zis că nu vreau să rămân acolo. Puțini știu, dar în 90% din meciuri, am fost folosit extrema dreapta. În condițiile astea, nu mai vreau să rămân. Am vorbit și cu agentul, dar și cu clubul. Ar fi normal să găsim o cale de mijloc“.
Coman depinde de două transferuri la care lucrează Al-Gharafa
Deși Coman a „erupt“ cu declarația dată mai sus, la începutul lunii iunie, el e și acum, la Al-Gharafa. Și tot sub comanda portughezului Pedro Martins, căruia arabii i-au prelungit contractul pe încă doi ani.
Așadar, Florinel n-a scăpat de antrenorul care i-a făcut viața un calvar, în Qatar. În schimb, românul a avut un motiv de consolare: Pedro Martins a început să-l joace pe postul său preferat, pe flancul stâng al ofensivei. Iar rezultatele s-au văzut imediat. Coman a avut un randament foarte bun, în perioada de pregătire, cu goluri și pase de gol în amicalele verii.
Și, totuși, viitorul lui Coman, la Al-Gharafa, rămâne sub semnul întrebării. Jurnalistul Najm Al-Din Darwish a anunțat, astăzi, că formația din Doha lucrează la două transferuri pe ultima sută de metri. În Qatar, perioada mercato se va încheia pe data de 3 septembrie.
„Al-Gharafa e în tratative avansate cu algerianul Ismael Bennacer și cu Franck Magri din Camerun. Amândoi sunt liberi de contract, așa că sunt șanse mari să ajungă la un acord cu echipa antrenată de Pedro Martins. Iar venirea lui Magri, atacant, poate însemna despărțirea de un alt jucător ofensiv și anume Florinel Coman pentru care Al-Gharafa e în căutarea unei soluții de mai mult timp. Deocamdată însă, fotbalistul român pare că și-a găsit locul, în formula gândită de Pedro Martins. Chiar și așa, situația sa se poate schimba de pe o zi pe alta, în funcție de ce se va întâmpla pe finalul perioadei mercato“, a notat jurnalistul arab.
Florinel Coman, urmează primul meci oficial al sezonului
În așteptarea lămuririi situației sale, Florinel Coman va juca, vineri, primul meci oficial al sezonului 2026-2027. În runda inaugurală din Qatar Stars League, Al-Gharafa va primi vizita celor de la Al-Shahaniya. Randamentul lui Coman, în acest meci, poate influența decizia conducerii clubului în cazul său pe finalul perioadei mercato.














