Chiricheș, integralist în victoria colosală obținută de Sassuolo cu Inter. Suporterii „nerazzurrilor”, atac la român

Vlad Chiriches Inter Milano Sassuolo Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 20 Februarie 2022, 22:51
Data actualizarii: Duminica 20 Februarie 2022, 22:59

Sassuolo a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa lui Ionuţ Radu, Inter Milano, într-un meci din etapa a XXVI-a din campionatul Italiei.

Vlad Chiricheş (32 de ani) integralist la Sassuolo, în timp ce portarul Ionuț Radu (24 de ani) a fost rezervă.

Golurile victoriei au fost marcate de Raspadori (8') şi Scamacca (26').

La finalul partidei, internaționalul român Vlad Chiricheș a fost luat la ochi de suporterii lui Inter Milano, nemulțumiți că atacul milanezilor nu a putut trece de fundașul naționalei.

„Îl facem să pară Beckenbauer, Nesta, Thuram...”, a reacționat un suporter. „Am făcut din Chiricheș un apărător de netrecut”, a susținut un altul.

Evoluția lui Chiricheș i-a amintit unui fan de prestațiile acestuia în perioada în care a îmbrăcat tricoul lui Napoli.

„Chiricheș a jucat meciul ăsta ca-n tricoul lui Napoli”, a reacționat fanul lui Inter.

Inter Milano ocupă locul doi în clasament, cu 54 de puncte, cu două mai puţine decât liderul AC Milan. Sassuolo este pe 11, cu 33 de puncte.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!