Udinese a învins-o sâmbătă seara, pe teren propriu, cu 1-0 pe Parma, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, în etapa a 27-a din Serie A.
A fost al doilea meci ca antrenor principal în Serie A pentru Chivu, după victoria 2-0 de la debut, cu Bologna.
Răzvan Sava (Udinese) și Valentin Mihăilă (Parma) absenți, Dennis Man folosit titular de Chivu
Udinese nu s-a bazat în acest meci pe portarul român Răzvan Sava, acidentat, în timp ce Cristian Chivu nu l-a putut utiliza pe Valentin Mihăilă.
Gazdele au dominat prima repriză şi au marcat din penalty, în minutul 38, prin Florian Thauvin.
Dennis Man a fost titular la oaspeţi şi a ieşit de pe teren în minutul 90+1. În minutul 47, el a şutat periculos la poarta gazdelor, dar Padella a respins.
Udinese a trecut pe lângă gol prin Thauvin, iar meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 1-0. Este prima înfrângere pe banca Parmei pentru Cristian Chivu.
Tuttomercatoweb i-a dat antrenorului Chivu nota 5: ”Dacă meciul cu Bologna a adus multe complimente, cel de astăzi este în schimb un mare pas înapoi. O primă repriză anonimă a echipei sale, o a doua repriză timid mai bună, dar nu suficient pentru a găsi egalarea”.
Ghinion pentru Chivu: cum a luat gol Parma, după o fază depistată în camera VAR
Cu Dennis Man titular, în partida de pe Bluenergy Stadium, Parma părea că stă bine în această deplasare dificilă. Mai ales în primele 35 de minute, n-au fost ocazii într-o partidă anostă, per ansamblu.
Apoi însă, a venit faza care a rupt echilibrul de pe tabelă. Și, din păcate pentru Chivu, acesta a avut mare ghinion. Pentru că un șut al lui Thauvin l-a lovit în mână pe Balogh, aflat în careul propriu.
Chiar dacă apărătorul celor de la Parma și-a folosit mai mult mâna pentru a se feri de minge, el și-a creat un avantaj, mărindu-și suprafața corpului.
Infracțiunea i-a scăpat, într-o prima fază, centralului Fabio Maresca. Acesta a fost chemat însă, la margine, de colegii săi aflați în camera VAR. După ce a revăzut faza pe monitorul de pe marginea gazonului, Maresca a arătat spre punctul cu var. Iar penalty-ul a fost transformat de Thauvin pentru 1-0 (minutul 38).