VIDEO EXCLUSIV Adrian Iencsi se implică în scandalul momentului: „Eu îl cunosc foarte bine pe Radu Drăgușin!”

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 Ianuarie 2023, 11:22
Data actualizarii: Duminica 22 Ianuarie 2023, 11:23

Adrian Iencsi și-a exprimat părerea, în direct la Ora Exactă în Sport, despre conflictul care s-a pornit în cadrul echipei naționale, în legătură cu neconvocarea lui Radu Drăgușin. 

Edward Iordănescu (44 ani) și-a exprimat din nou indignarea că agenții își propun în permanență jucătorii la echipa națională, reiterând că este sătul ca deceziile să îi fie contestate. De data aceasta vizatul a fost Florin Manea, după ce a spus că nu înțelege de ce Radu Drăgușin (20 ani) nu este convocat la echipa națională, deși evoluează constant la Genoa, în Serie B. 

Adrian Iencsi, mediator în conflictul de la distanță între Edi Iordănescu și Florin Manea

Adrian Iencsi (47 ani), care știe foarte bine ce atribute necesită postul de fundaș central, și este convins că Radu Drăgușin va fi un „stâlp” pentru echipa națională. Dar deocamdată, fostul căpitan al Rapidului merge pe mâna experienței lui Adrian Rus (26 ani).  

„Sunt foarte mulți impresari care au jucători care și-ar dori să fie în loturile echipei naționale. Pentru selecționer nu e ușor. Și eu îl admir pe Drăgușin, e un jucător foarte bun. Eu cred că va face pasul la echipa națională și va și juca, va deveni om de bază. Dar deocamdată, făcând o comparație între el și Adi Rus, deocamdată Adi Rus are o experiență mai mare, are mai multe jocuri în picioare. 

El îl cunosc foarte bine pe Drăgușin, chiar vă spun că e un jucător foarte bun, dar încă mai are de lucrat la rapiditate, la reacție. Dar e un jucător tânăr care se poate dezvolta foarte bine. La echipa națională, chiar dacă tu joci la un nivel mai ridicat decât un alt coleg, dar acel coleg poate avea o experiență mult mai mare la echipa națională și poate fi mult mai util. Eu sunt sigur că și Edi Iordănescu îl apreciază pe Drăgușin și e în vederile lui. Dar nu ar trebui să ajungem la asemenea dispute. Edi are o mare responsabilitate, și-a asumat acest lucru”, a declarat Adrian Iecsi la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

Declarația tăioasă a lui Edi Iordănescu 

„Chiar nu pot comenta toate inepțiile unora și altora. S-au scris și spus atât de multe neadevăruri de când sunt la națională despre mine și activitatea mea, dacă stau să răspund pentru fiecare în parte, nu îmi ajung zilnic 24 de ore. Chiar nu mă mai interesează! Focusul meu trebuie să rămână pe activitatea specifică. Cu ocazia asta, cât sunt la echipa națională, fac selecție și prin agenda mea telefonică, nu doar la jucători. Cine nu a reușit să mă cunoască până acum, ar fi mai bine să mă evite pentru că la fel voi face și eu. Sunt sigur că personal nu pierd nimic. Unii nu înțeleg că fac rău jucătorilor, nu bine, când fac astfel de afirmații și presiuni. Eu nu percutez la lucrurile astea! Am respect total pentru agenți, am și amici în domeniu, cunosc foarte mulți atât români cât și străini, unii sunt chiar de top, dar eu nu am avut niciodată o exclusivitate cu cineva. Nu m-a dus nimeni la vreo echipă, am fost mereu independent. Nu datorez nimic nimănui. 

Pot să mă considere nebun, dar șantajabil niciodată! Pot să fac greșeli de selecție sau să apară niște momente de lipsă de inspirație, dar sunt lucruri inerente și se întâmplă pe la toate naționalele. Dar interesele și combinațiile nu există în vocabularul meu. Dacă cineva aduce cea mai mică dovadă în sensul ăsta, nu doar că plec de la echipa națională, dar renunț și la antrenorat. De obicei, când fac o greșeală, prin prisma unei selecții sau ceva de genul, nu o prea repet. Cine e competitiv este văzut de noi”, a spus Edward Iordănescu pentru ProSport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!