OFICIAL A venit anunțul oficial! Tottenham a oferit verdictul în cazul lui Radu Drăgușin

A venit anunțul oficial! Tottenham a oferit verdictul în cazul lui Radu Drăgușin Stranieri

Radu Drăgușin (23 de ani) s-a accidentat în meciul dintre Tottenham și Elfsborg, după doar 20 de minute petrecute pe teren, iar verdictul este ”horror” pentru fundașul român.

După ce antrenorul Ange Postecoglou s-a limitat să spună că accidentarea ”nu arată bine”, clubul a venit și cu anunțul oficial, la o zi după efectuarea investigațiilor medicale.

"Putem confirma că Radu Drăguşin va suferi o operaţie la ligamentul încrucişat al genunchiului drept. Radu va fi ajutat de stafful nostru medical care va decide când va reveni la antrenamente. Suntem cu toţii alături de tine, Radu", a fost mesajul postat de Tottenham, pe contul de Instagram.

Radu Drăgușin, OUT până în toamnă

Astfel, sezonul acesta este încheiat pentru fundașul român, care va reveni abia în toamnă, astfel că va pierde și pregătirea, dar și primele meciuri din sezonul 2025-2026 de Premier League.

În cel mai bun caz, Radu Drăgușin va putea reveni abia în luna septembrie, în meciul României cu Cipru din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Având în vedere absențele lui Cristian Romero și Micky van de Ven, internaționalul român a fost supus unui ritm infernal, cu meciuri din trei în trei zile. De la finalul lunii octombrie și până la partida cu Elfsborg a fost utilizat de Ange Postecoglou în 24 de confruntări consecutive.

Până acum, Radu Drăgușin a prins 28 de meciuri în tricoul celor de la Tottenham, în toate competițiile. 16 dintre acestea au fost în Premier League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!