A fost dat afară de Becali, iar acum a lansat câteva „săgeți” la adresa patronului FCSB: „Vreți să am iarăși un déjà vu?”

marco dulca FCSB Gigi Becali NK Celje Stranieri Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 17 Octombrie 2023, 22:30
Data actualizarii: Marti 17 Octombrie 2023, 22:32

Marco Dulca (24 de ani) a părăsit-o pe FCSB la începutul acestui an, revenind la Chiadia Târgoviște după doar câteva luni la echipa lui Gigi Becali.

În această vară, Dulca și-a reziliat contractul cu echipa din Ilfov și a semnat, în toamnă, din postura de jucător liber de contract cu NK Celje, echipă ce activează în prima ligă din Slovenia.

La o lună de la semnarea contractului cu NK Celje, Marco Dulca a făcut o analiză a campionatului din Slovenia și a profitat de moment pentru a trimite câteva „săgeți” către Gigi Becali, patronul FCSB.

„Am avut un déjà vu de când am jucat la FCSB - Silkeborg, e același stil, se joacă rapid, una-două atingeri, fiecare jucător știe ce are de făcut. Asta face diferența, [se joacă] mai mult pe forță.

Dulca, „săgeți” către Becali

Patronii sunt ruși. Nu, nu, nu! (n.r. - răspunsul său când a fost întrebat dacă patronii se implică la echipă). Vreți să am iarăși un déjà vu? (n.r. - face o trimitere la imixtiunile lui Becali). 

A venit antrenorul de la Maribor, un croat, și el fost fotbalist (n.r. - Damir Krznar). E o etapa intermediară, am venit aici ca să cresc mai mult în joc, să mă acomodez în campionatele mai puternice decât România”, a afirmat Dulca în emisiunea Liga Digisport.

Mario Dulca a îmbrăcat în doar patru rânduri tricoul lui NK Celje, adunând doar 29 de minute.

  • 750.000 este cota de piață a lui Mario Dulca, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.

După 11 etape, NK Celje este lider în campionatul Sloveniei, cu 26 de puncte, două mai multe decât ocupanta locului secund, FC Koper. Ultima echipă de pe podium este NK Olimpija, cu 20 de puncte.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!