Trei ani de închisoare pentru Shakira! A ajuns la un acord și va plăti o amendă de 7,3 milioane de euro 

Shakira frauda Shakira Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Noiembrie 2023, 15:09
Data actualizarii: Luni 20 Noiembrie 2023, 15:12

Shakira (46 ani) s-a declarat vinovată de fraudă, după ce a fost acuzată că a „fentat” statul spaniol cu suma de 14,5 milioane de euro. 

Cântăreața columbiană a fost acuzată de fraudă pentru perioada în care a locuit în Barcelona și nu și-a declarat veniturile în perioada 2012-2014. După săptămâni bune de negocieri, Shakira a ajuns la un acord cu procuratura care o acuză, fiind condamnată la trei ani de închisoare, fără executare, dar și amendată cu 7,3 milioane de euro

Pedepsele cerute pentru Shakira s-au diminuat vizibil, după ce și-a acceptat faptele. Procuratura cerea opt ani și două luni de închisoare, dar și o amendă de 23,5 milioane de euro. În înțelegere se preciza și că pedeapsa cu închisoarea putea fi înlocuită cu o altă amendă, în valoare de 432.000 de euro, scrie El Pais

Shakira nu poate face recurs, însă se poate întoarce imediat în Miami, acolo unde s-a mutat recent împreună cu cei doi băieți ai săi, după despărțirea de Gerard Pique. Procesul penal ar fi analizat fiecare zi petrecută de artistă în Barcelona în perioada relației cu fostul fundaș al Barcelonei. Mai mult, erau programate declarații de la nu mai puțin de 117 martori, care au interacționat atât personal cât și profesional cu ea. 

Pentru a evita expunerea publică, dar și să minimizeze riscul de a ajunge la închisoare, Shakira a acceptat înțelegerea propusă: „Trebuie să îmi aleg luptele și cea mai importantă acum este să fac totul pentru ca băieții mei să trăiască o viață bună și să mă focusez pe ceea ce este cu adevărat important: să îi văd crescând și să petrec timpul cu ei, fără să îi supun vreunei temeri de a-și vedea mama într-un proces penal cu tot ceea ce presupune”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!