Șocant! Un ciclist de top a fost răpit și jefuit în Columbia 

Miguel Angel Lopez Columbia Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 23 Septembrie 2023, 18:05
Data actualizarii: Sambata 23 Septembrie 2023, 18:06

Miguel Angel Lopez (29 ani) a trecut prin clipe de coșmar în Columbia. 

Ciclistul columbian a fost reținut timp de trei ore în casa sa din Pesca, după cum scrie marca.com. Hoții i-au furat o mașină marca Ford, un telefon mobil, dar și 800.000 de pesos, adică aproximativ 200 de dolari. Ofițerul de poliție din departamentul Boyaca a informat că totul s-a petrecut la ora locală 17, într-o zi de joi. 

„Când Lopez voia să iasă din casă a fost interceptat de trei subiecți care l-au reținut timp de trei ore, iar apoi i-au furat mașina marca Ford, un telefon și 800.000 de pesos”, a transmis Maria Margarita Mantilla. 

Sportivul a ajuns la 22:30 la poliție pentru a denunța jaful, iar poliția își continuă căutările pentru a găsi obiectele furate. În luna iulie, Lopez a fost suspendat de Uniunea Ciclistă Internațională pentru „o posibilă infracțiune a normelor antidopaj pentru uz și posesie a unei substanțe interzise în săptămânile premergătoare Giro de Italia 2022”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!