FOTO ȘI VIDEO Întâlnirea „Regilor”! Gică Hagi și Florin Piersic au oferit imaginile serii! Moment emoționant între cele două legende 

Gica Hagi florin piersic Gheorghe Hagi Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 27 Septembrie 2022, 15:50
Data actualizarii: Marti 27 Septembrie 2022, 15:51

În ziua când România retrograda în al treilea eșalon valoric în Liga Națiunilor, Gică Hagi se întâlnea cu Florin Piersic în cadrul unui eveniment de gală. 

Luni, 26 septembrie, România a încheiat cu o victorie grupa din Liga Națiunilor, 4-1 cu Bosnia. Însă, din păcate pentru tricolori, Finlanda a câștigat cu 2-0 în Muntenegru și ne-a trimit pe ultimul loc. Ceea ce a dus la retrogradarea în al treilea eșalon valoric, unde se regăsesc Luxemburg, Bulgaria, Insulele Feroe și Kosovo. 

Momente emoționante oferite de întâlnirea dintre Florin Piersic și Gheorghe Hagi 

În aceeași zi, la Palatul Regal din București, s-au întâlnit pentru prima dată Florin Piersic (86 ani) și Gică Hagi (57 ani). Celebrul actor a dorit să-i mulțumească „Regelui” pentru contribuția adusă fotbalului românesc, întreagă poveste fiind istorisită de Mihai Morar pe contul oficial de Instagram. 

sursă video: Instagram Mihai Morar 

„În Sala Tronului de la Palatul Regal, stăteam de vorbă cu Regele Piersic. La un moment-dat, Florin îl vede în sală pe Gică: 'Auzi, Mihai, mă duci, te rog, până la Hagi? Vreau să-mi faci o poză cu el. Nu l-am întâlnit niciodată și aș vrea să-i mulțumesc!'.

Peste o jumătate de minut, gândul lui Piersic se împlinea cu această îmbrățișare eternă. Cel mai iubit actor al românilor îl săruta pe obraz pe cel mai iubit fotbalist al românilor. Iar această întâlnire între cei doi Regi este cel mai frumos 'Hai România' pe care îl mai putem trăi într-o seară de septembrie, 2022.

O seară de septembrie în care echipa României, nu naționala lui Hagi, avea să retrogradeze în grupa C valorică a fotbalului european.

E septembrie 2022 și fotbalul românesc mai trăiește doar prin statuia lui Hagi. Și prin sărutul lui Piersic pe obrazul ei”, este mesajul pe care l-a postat Mihai Morar pe contul oficial de Instagram. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!