Departe de a contesta decizia, finanțatorul campioanei s-a conformat imediat și a transmis un mesaj de supunere totală față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adoptând o atitudine de smerenie.
"Eu ascult, fac ascultare și ce zice Patriarhul așa fac, nu mai cânt. El este păstorul și eu sunt oaia", a fost răspunsul prompt al lui Becali, potrivit Romaniatv. Patronul roș-albaștrilor a exclus din start orice fel de replică la adresa înaltului ierarh.
"Vrei să zic ceva de Patriarhul meu? Nu o să zic. Nu mă vor pe mine, nu mă duc. Să se ducă cine vrea, eu îmi văd de treaba mea, stau în genunchi și ascult cum cântă altul", a completat latifundiarul, subliniind că nu are altă opțiune decât să execute ordinul venit de la Patriarhie. "Dacă așa vor, așa facem. Dacă zice Patriarhul, eu trebuie să execut. Alt drept nu am", a concluzionat el.
Interzis pentru lipsă de competențe muzicale
Decizia de a-l opri pe Gigi Becali, o prezență constantă la slujbele de la Catedrala Patriarhală, a venit direct de la Patriarhul Daniel. Hotărârea a fost luată în urma numeroaselor plângeri venite din partea enoriașilor, care au reclamat "prezența inadecvată, în special prin implicarea deranjantă în cântarea la strană" a patronului FCSB, conform unui document oficial citat de Dobrogealive.
Astfel, Patriarhia a impus o nouă regulă: accesul la strană va fi permis de acum înainte doar persoanelor cu "competențe muzicale avizate", o condiție pe care Gigi Becali nu o îndeplinește - detalii AICI.