GALERIE FOTO Cătălina Ponor s-a căsătorit! Imagini de la nunta cu actorul cu 18 ani mai mare decât ea 

Catalina Ponor Bogdan Jianu Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Iunie 2022, 15:07
Data actualizarii: Duminica 19 Iunie 2022, 15:08

Cătălina Ponor (34 ani) s-a cununat civil cu logodnicul său, în cursul zilei de sâmbătă. 

Fosta gimnastă s-a căsătorit cu actorul Bogdan Jianu (52 ani). Cei doi au făcut cununia civilă sâmbătă, în Constanța, unde au sărbătorit alături de prieteni și apropiați. Cătălina Ponor și Bogdan Jianu sunt într-o relație de patru ani, însă se cunosc de mai bine de 14 ani. 

Bogdan Jianu este actor, regizor și scenarist, iar în trecut a fost căsătorit cu Julia Chelaru. Cătălina Ponor a avut o relație de lungă durată cu gimnastul Tommy Ramos. 

Cătălina Ponor, stea în gimnastică

Cu prilejul celei de-a 25-a ceremonii anuale a International Gymnastics Hall of Fame (IGHOF), Ponor a intrat în galeria celor care au contribuit la dezvoltarea gimnasticii alături de Tatiana Gutsu (Ucraina), Fabian Hambuechen (Germania) şi Chelsie Memmel (SUA), a anunţat Federaţia Română de Gimnastică.

La această ediţie au mai fost oferite Ordinul Internaţional de Merit IGHOF 2022 familiilor lui George Nissen (SUA, postum), fondatorul companiei Nissen Gymnastics Equipment Company şi a istoricului de gimnastică Rome Milan (SUA, postum).

Cine sunt tricolorele din grupul select

Cătălina Ponor este cel de-al 12-lea reprezentant al gimnasticii româneşti inclus în International Gymnastics Hall of Fame. Înaintea sa fiind primiţi în galeria legendelor gimnasticii: Nadia Comăneci (1993), Bela Karolyi (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009), Lavinia Miloşovici (2011), Gina Gogean (2013), Aurelia Dobre (2016) şi Andreea Răducan (2018).

În 2004, la Atena, Ponor a câştigat 3 medalii de aur la Jocurile Olimpice (cu echipa, la bârnă şi la sol) performanţă care a mai fost reuşită doar de Daniela Silivaş în 1988, iar în 2016, la JO de la Rio de Janeiro a fost portdrapelul delegaţiei României la ceremonia de deschidere. În palmaresul său se regăsesc 18 medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!