TRAFIC a fost lider absolut de audiență, în intervalul 21:33 – 22:47, în rândul publicului național, cu vârstă cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Serialul a înregistrat 4.6 puncte de rating și 18.3% share, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă a avut 3.9 puncte de rating și 15.7% share.
Doru și soția sa, Emilia, au înțeles că situația în care a ajuns fiul lor îi depășește complet, iar tensiunile acumulate au izbucnit într-un schimb dur de replici: „Așa faci mereu, Emilia. Dacă facem ca mine, nu e bine, dacă facem ca tine, nu e bine. Și până la urmă, tot pe mine mă urăște! Tot timpul găsești pe cineva vinovat. Noi doi suntem de vină. Eu și cu tine”. Însă, în cele din urmă, Doru a renunțat să mai caute vinovați și și-a îndreptat atenția către singura soluție care îi poate ajuta: „Trebuie să fac rost de bani”. O concluzie care l-a purtat, alături de fiul său, într-o cursă riscantă pentru bani și l-a împins să facă lucruri de care nu se credea capabil.
Hotărâtă să-l ajute și ea pe Bogdan așa cum poate, Maria a furat bijuteriile mamei sale și a încercat să le amaneteze. Planul ei a luat însă o turnură periculoasă, după ce a fost atacată și jefuită. Șocați să o vadă rănită, părinții ei au cerut explicații, iar Maria le-a mărturisit printre lacrimi: „Am vrut doar să-l ajut... Are datorie la unii care au zis că-l omoară!”.
Pentru cei nerăbdători să afle dacă va reuși Bogdan să-și achite datoria și cum va reacționa procurorul Laurențiu când va afla că fiica lui s-a pus în pericol pentru iubitul ei certat cu legea, următorul episod din TRAFIC este deja disponibil pe VOYO. La PRO TV, povestea continuă luni, de la ora 21:30.
TRAFIC – În numele fiului. Împotriva legii.