GALERIE FOTO Superba Mikaela Shiffrin a ajuns la al 79-lea succes la Cupa Mondială de schi alpin! Încă un pas spre recordul lui Lindsey Vonn

Mikaela Shiffrin Ingemar Stenmark Lindsey Vonn schi alpin Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Decembrie 2022, 08:46
Data actualizarii: Joi 29 Decembrie 2022, 08:48

Schioarea din SUA se află în clasamentul all-time al victoriilor sub compatrioata Lindsey Vonn (82) și suedezul Ingemar Stenmark (86).

UPDATE Americanca Mikaela Shiffrin, deja învingătoare marţi, a câştigat miercuri al doilea slalom uriaş de la Semmering (Austria) şi a ajuns la 79 de victorii în Cupa Mondială de schi alpin, ceea ce o apropie şi mai mult de recordul compatrioatei sale Lindsey Vonn (82), informează AFP.

Deşi a comis mai multe erori, Mikaela Shiffrin s-a impus cu timpul de 2:03.51 (59.45 + 1:04.06), fiind urmată la 10/100 de elveţianca Lara Gut-Behrami, campioana mondială, şi la 47/100 de italianca Marta Bassino.

Americanca, de patru ori câştigătoare a marelui glob de cristal, se apropie în clasamentul victoriilor la Cupa Mondială de compatrioata ei Lindsey Vonn (82), lider în ierarhia feminină, şi de suedezul Ingemar Stenmark (86), liderul absolut pentru ambele sexe.

Shiffrin se menţine lider în clasamentul general al Cupei Mondiale, cu 775 de puncte, urmată de italianca Sofia Goggia (470) şi de slovaca Petra Vlhova (456).

În ierarhia de la slalom uriaş, italianca Marta Bassino conduce cu 300 de puncte, urmată de Shiffrin (260) şi Lara Gut (252).

Știrea inițială

Americanca Mikaela Shiffrin a obţinut al 78-lea ei succes în Cupa Mondială de schi alpin, după ce a câştigat marţi proba de slalom uriaş din staţiunea austriacă Semmering, transmite DPA.

Shiffrin, 27 ani, s-a impus după două manşe cu timpul de 2min07sc18/100, devansându-le pe slovaca Petra Vlhova, cu 13/100, şi pe italianca Marta Bassino, cu 31/100.

Americanca, câştigătoare de patru ori a marelui glob de cristal, se apropie în clasamentul victoriilor la Cupa Mondială de compatrioata ei Lindsey Vonn (82), lider în ierarhia feminină, respectiv de suedezul Ingemar Stenmark (86), liderul absolut pentru ambele sexe.

Mikaela Shiffrin, lider în clasamentul general al Cupei Mondiale

Shiffrin se menţine lider în clasamentul general al Cupei Mondiale cu 675 puncte, urmată de italianca Sofia Goggia (470) şi de slovaca Petra Vlhova (420).

În ierarhia de la slalom uriaş, Bassino conduce în clasament cu 240 puncte, urmată de Vlhova (190) şi elveţianca Lara Gut (172).

Foto: Broadimage / Shutterstock

Agerpres

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!