Senioarele din lotul național de tenis de masă se pregătesc de Campionatele Europene pe echipe, care vor avea loc între 12-19 octombrie, în orașul croat, Zadar. Pentru Eliza Samara, competiția din Croația este una extrem de importantă! „E un campionat european foarte important. Mai ales că nu știu la câte voi mai participa. Poate mai prind încă unul. Cred că mai prind încă unul”, spune Elisabeta Samara, componentă a lotului național.
Cea mai titrată jucătoare din lotul de tenis de masă al României e cu gândul doar la medalii!
„Te gândești la medalie? Da. Ăsta este adevărul. Echipa României de fete a fost mereu consacrată. N-am plecat de la un campionat fără medalie. Fără aur, argint și bronz. Dar noi țintim aurul pentru că așa ne-am și obișnuit”, continuă Elisabeta Samara.
Eli știe că toate echipele prezente la Europeanul din Croația sunt puternice! „Noi sperăm să fim într-o formă foarte bună, pentru că fiecare meci este foarte greu. Cum am mai zis, toate vor să ne bată, inclusiv Luxemburgul, Țara Galilor, Serbia. Sunt echipe foarte bune” --Elisabeta Samara, componentă a lotului național.
Eliza Samara a lăsat Polonia pentru Turcia
Anul acesta, după 8 ani, petrecuți la echipa poloneză Ernea Tarnobrezeg Eliza Samara s-a întors în Turcia, la Fenerbahce, formație cu care, în 2015 a câștigat primul ei titlul de Champions League. .Și am ales să joc mai puține meciuri și să pot să mă axez mai mult pe pregătire, pe recuperarea mea, care, jucând în Polonia, am cam uitat de recuperare. Din meci în meci, avion, cantonament, iarăși meci, mergi în China și am ales, nu știu dacă e cel mai bine pentru mine, dar știu că nu mai am meciuri. Am meci de abia pe 2 noiembrie și pe 28 decembrie” --Elisabeta Samara, componentă a lotului național.
Despărțirea de polonezi a fost una grea pentru Eliza! „Am pus suflet. Chiar am stat 6 ani la Fener, m-am mutat la ei, 8 ani și acum te revin din nou. A fost și ciudat când a fost să semnez contractul cu Turcii, că știam acolo fiecare locșor. Unde am mâncat micul dejun, unde am stat oamenii de acolo. Nu a fost ceva nou pentru mine”, a mai spus Samara, potrivit Sportsnet.
A avut cea mai lungă vacanță
Eliza vine după o vară în care și-a permis cea mai lungă vacanță. A ales să stea acasă, la Constanța, unde s-a relaxat dar s-a și antrenat. „De foarte mulți ani nu am mai stat atât de mult acasă. Tot timpul preferam să plec câteva zile. Acum am stat acasă, de pe 11 iulie până pe 4 august și am îmbinat plăcutul cu utilul. Am vrut să rămân acasă, pentru că știam ce program infernal voi avea. Dimineața mă antrenam, iar ziua eram la plajă” -Elisabeta Samara, componentă a lotului național.
Sportiva dezvăluie că iubește la nebunie să stea la soare și dacă ar putea asta ar face toată ziua. Și cele mai frumoase vacanțe sunt tot cele în care Eli se poate bucura de căldură. Sunt locuri în care nu a ajuns până acum și pe care își dorește să le bifeze. „Eu mereu am zis că sunt soră cu soarele. Aș vrea să merg în Barbados, Hawaii, să stau la soare, efectiv” -Elisabeta Samara, componentă a lotului național.