NFL a suspendat cinci jucători din cauza pariurilor. Măsurile luate de club + verdictul federației

NFL Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 11:48
Data actualizarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 11:48

NFL (National Football League, n.r. Liga Națională de Fotbal) e liga profesionistă de fotbal american din Statele Unite ale Americii.

Potrivit NBC News, cinci jucători din NFL au fost sancționați, din cauza faptului că au pariat în sezonul precedent.

NFL a suspendat cinci jucători din cauza pariurilor. Măsurile luate de club + verdictul federației

Quintez Cephus și C.J. Moore de la echipa Detroit Lions și un sportiv de la Washington Commander, Shaka Toney, au fost „suspendați pe termen nelimitat, cel puțin până la încheierea sezonului 2023, pentru pariuri pe jocurile NFL din sezonul 2022”, se arată într-un comunicat.

  • Decizia clubului Detroit Lions: rezilierea contractului celor doi jucătri

De asemenea, de la Detroit Lions au fost sancționați și Stanley Berryhill și Jamerson William, însă doar pentru șase jocuri din actualul sezon: „Suntem dezamăgiți de Stanley și James și vom lucra cu ambii jucători să-i facem să înțeleagă ce au făcut”, a anunțat Brad Homles, vicepreședintele echipei.

Comunicatul NFL

NBC a postat și o parte din comunicatul emis de Liga Națională de Fotbal american, în care e precizat faptul că nu există nicio dovadă care ar demonstra compromiterea unui joc din cauza pariorilor.

„Politica privind jocurile de noroc, care e revizuită anual cu tot personalul NFL, inclusiv cu jucătorii, interzice oricărei persoane din cadrul federației să se implice la orice formă de jocuri de noroc. 

O analiză a ligii nu a descoperit nicio dovadă care să indice că au fost folosite informații privilegiate sau că vreu njoc a fost compromis în vreun fel”, se arată în comunicatul emis de NFL.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!