VIDEO David Popovici, însoțit de iubită la o ceremonie de premiere. Înotătorul român a mărturisit care sunt așteptările pentru Olimpiada din 2024

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 31 Martie 2022, 23:37
Data actualizarii: Joi 31 Martie 2022, 23:46

David Popovici, medaliat cu aur la Campionatele Europene în bazin scurt de anul trecut, a declarat că are aşteptări mari la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, care va avea loc la Paris în 2024, dar că încearcă să nu se precipite şi să ia lucrurile pas cu pas.

Întrebat dacă se gândeşte deja la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, Popovici a răspuns: "Am aşteptări foarte mari, dar încerc să nu mă precipit şi să o iau pas cu pas. Pentru că deşi este cel mai important concurs din cariera unui sportiv mai avem paşi mari de făcut până acolo. Mai sunt Mondiale, Europene... o să o luăm încet, nu vrem să ne aruncăm prea tare".

La prima sa participare la Jocurile Olimpice, David Popovici a obţinut cele mai bune rezultate ale nataţiei româneşti la Tokyo 2020, locul patru la 200 m liber şi şapte la 100 m liber.

"Încă de când eram mic mă uitam la cursele lui Michael Phelps, el era un fenomen, un extraterestru... cum îmi spune mie lumea acum. Mă flatează complimentele, mai ales dacă vin de la alţi sportivi. Dar eu spun despre mine că sunt doar un băiat care înoată repede. Eu consider că poţi să realizezi orice dacă ai oamenii potriviţi în jurul tău", a mai spus tânărul înotător.

Sportivul în vârstă de 17 ani a afirmat că i-a făcut plăcere să participe la Campionatele Naţionale desfăşurate zilele trecute la Bacău unde a reuşit să câştige patru titluri: "Mi-a fost dor de un concurs la care să aibă acces şi spectatorii. Ne-a făcut plăcere să mergem acolo, mie şi echipei mele. Ne place să dominăm concursul şi să câştigăm. A fost o experienţă frumoasă, e total altceva cu public, mult mai frumos. Contează foarte mult pentru mine atmosfera, cu cât e mai gălăgios un concurs, cu atât e mai frumos".

Înotătorul David Popovici, care în 2021 a obţinut medalia de aur la Campionatele Europene în bazin scurt la 200 m liber, a fost premiat, joi seara, în cadrul în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion, fiind însoțit la eveniment de partenera sa. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!