„Jucătorii s-au dezlănțuit!” Xavi, încântat după primul trofeu câștigat cu Barcelona ca antrenor 

Xavi Hernandez Barcelona supercupa spaniei Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 16 Ianuarie 2023, 08:49
Data actualizarii: Luni 16 Ianuarie 2023, 08:53

Barcelona s-a impus în finala Supercupei Spaniei cu Real Madrid, scor 3-1. 

Catalanii au început anul 2023 cu un trofeu câștigat, primul sub comanda lui Xavi Hernandez. Gavi (18 ani) a fost omul meciului, el fiind cel care a deschis scorul la Riad, pasând și decisiv pentru următoarele două goluri marcate de Lewandowski și Pedri. 

Ce a spus Xavi Hernandez după victoria cu Real Madrid

„Sunt foarte fericit și mulțumit pentru că îmi pasă mult de cum și când câștigăm și dacă nu jucăm așa cum cred că trebuie nu plec mulțumit. În această epocă ești condiționat de victorie, însă mereu ne gândim la modul în care o obții. 

Ne-am gândit la patru mijlocași pentru a genera superioritate și Gavi, Pedri și Busi (n.r. Busquets) au înțeles foarte bine. Am gândit și planificat totul și a ieșit la perfecție. Sunt foarte fericit pentru jucători pentru că, de când sunt aici, își doresc să câștige și să muncească pentru asta. 

Au primit multe critici și astăzi s-au dezlănțuit. Ne oferă multă încredere, trebuie să fim mândri. Pentru fani este un lucru foarte bun. Creăm o echipă și sper ca trofeul acesta să fie primul din multe.

Câștigarea Supercupei ne oferă multă liniște, multă încredere, mai ales pentru că jucătorii văd că iese ceea ce am plănuit și iese chiar bine. Câștigi în fața Madridului dominând și asta face ca jucătorii să creadă în munca staff-ului. Oferă moral. Știu cum suferă jucătorul când este criticat, însă astăzi ne-a ieșit totul”, a declarat Xavi conform sport.es

Xavi Hernandez, încântat de Gavi: „Ne emoționează pe toți!” 

Totodată, antrenorul a vorbit și despre cel mai bun jucător al meciului, Gavi, care a impresionat cu prestațiile sale. 

„Este un băiat care ne emoționează pe toți când îl vedem jucând așa. Pune suflet, inimă și un caracter care contagiază echipa. La 18 ani are o capacitate de lider care e ieșită din comun. Furia aia...Nu are limite. 

Victoria îmi va rămâne în minte toată viața pentru că este primul meu trofeu”, a adăugat antrenor. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!