Xavi, reacție fermă: „Îl iubesc pe Leo Messi!” Ce a spus despre o posibilă revenire

Leo Messi fc barcelona la liga xavi Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 31 Martie 2023, 21:18
Data actualizarii: Vineri 31 Martie 2023, 21:18

Lionel Messi (35 ani) a petrecut 16 ani la FC Barcelona.

În august 2021, starul argentinian a fost nevoit să plece de la gruparea catalană. Paris Saint-Germain a profitat, în conescință, de situație și l-au adus liber de contract pe Lionel Messi la club.

Xavi, reacție fermă: „Îl iubesc pe Leo Messi!” Ce a spus despre o posibilă revenire

În ultimul timp, presa din străinătate a început din ce în ce mai mult să vehiculeze o posibilă întoarcere a starului argentinian la FC Barcelona. Xavi Hernandez, fost coleg cu Messi la echipa de pe Camp Nou și actual antrenor al catalanilor, a vorbit despre campionul mondial.

Spaniolul a precizat că le-ar plăcea tuturor ca Lionel Messi să revină la FC Barcelona. Xavi a adăugat faptul că îl iubește pe fostul său coleg și că e normal ca lumea să devină entuziasmată în ceea ce privește o posibilă revenire a argentinianului la echipa la care a evoluat pentru atât timp.

„Bineînțeles că îl iubesc pe Leo Messi! L-am văzut crescând la Barca și e normal ca lumea să devină entuziasmată cu posibila sa revenire. Toți și-ar dori să vadă un ultim dans al lui Messi, asemenea lui Michael Jordan”, a spus Xavi Hernandez, citat de jurnalistul sportiv, Fabrizio Romano, pe rețelele social media.

FC Barcelona, în această stagiune

După 26 de etape disputate în primul eșalon al Spaniei, catalanii se situează în vârful clasamentului cu 68 de puncte din 78 posibile. În consecință, FC Barcelona a înregistrat 22 de victorii, două rezultate de egalitate și doar două înfrângeri până acum.

În următoarea rundă din La Liga, FC Barcelona va face vizita pe „Estadio Manuel Martinez Valero” pentru confruntarea din etapa cu numărul 27 împotriva celor de la Elche. În ultimul duel dintre cele două echipe, trupa de pe Camp Nou s-a impus categoric cu 3-0.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!