Cele două echipe s-au confruntat în etapa cu numărul 30 din primul eșalon al Spaniei, La Liga. La capătul celor 90 de minute ale meciului de pe ”Metropolitano”, catalanii s-au impus cu 2-1 și au înregistrat toate cele trei puncte.
Giuliano Simeone a deschis scorul în minutul 39, din pasa lui Clement Lenglet. Ulterior, Marcus Rashford a restabilit egalitatea în minutul 42, iar Nicolas Gonzalez a lăsat-o pe Atletico în inferioritate numerică în minutul 45+7 după ce a fost eliminat.
Spaniolii l-au urecheat pe Lamine Yamal după gestul de la finalul meciului cu Atletico: ”E timpul să spunem lucrurilor pe nume”
În actul secund, Robert Lewandowski a marcat golul victoriei în minutul 87, reușită la care singurul care nu s-a bucurat a fost puștiul-minune al catalanilor, Lamine Yamal.
Mai mult decât atât, s-a înfuriat și pe Hansi Flick, cu care nu vrut să dea noroc după meci, iar publicația spaniolă marca.com scrie că Lamine Yamal a gesticulat și către Jose Ramon de la Fuente, antrenorul cu portarii de la FC Barcelona.
”Ca fan al Barcelonei, aș spune că e timpul să spunem lucrurilor pe nume, Lamine ar trebui să se calmeze și să-și lase munca să vorbească în numele lui, în loc să facă toate aceste puerilități. Nu merită deloc”, a scris pagina de suporteri Barca Xtra pe rețelele sociale după Atletico Madrid - FC Barcelona.