Real Madrid, investigată în The Telegraph! Madrilenii refuză să explice 20% dintre cheltuieli  

Real Madrid LaLiga The Telegraph Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 12 Iulie 2023, 16:45
Data actualizarii: Miercuri 12 Iulie 2023, 16:46

Real Madrid s-a aflat în centrul unei investigații realizate de publicația The Telegraph. 

Publicația The Telegraph a realizat o investigație ce are la bază rezultatele ultimului exercițiu financiar publicat de Real Madrid în octombrie 2022. Cotidianul dezvăluie că Realul a refuzat să explice de ce 20% dintre cheltuielile sale, adică aproximativ 122 de milioane de euro, nu au fost contabilizate în ultimul raport financiar. 

Real Madrid, investigată de The Telegraph 

Articolul explică faptul că o astfel de „opacitate” aduce îndoieli legate de respectarea normelor Fair Play-ului Financiar din partea madrilenilor. 

„Madridul a refuzat să răspundă la întrebări specifice despre natura celor 132 de milioane de euro (cu excepția unei părți de 13,6 destinată pentru LaLiga și pe care cele 20 de cluburi sunt obligate să le plătească) în plăți realizate prin intermediul subcategoriei 'alte plăți operative' în rezultatele financiare ale clubului pentru anul ce se încheie pe 30 iunie 2022”, se arată în articolul publicat. 

Totodată, madrileni ar fi ales să nu confirme sau să dezmintă în vreun moment, conform investigației, că aceste cheltuieli corespund unei rambursări legat de un acord pentru vânzarea unor viitoare încasări de marketing către grupul de capital privat Providence. 

Cu toate astea, articolul menționează că nu există vreo sugestie că ar fi ceva ilegal, însă că ridică semnale legate de o posibilă încălcare a normelor Fair Play-ului Financiar al UEFA. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!