Vinicius a fost înlocuit în minutul 72 cu Rodrygo, iar brazilianul a avut o criză de nervi și a plecat direct la vestiare.

Real Madrid nu va interveni în disputa Vinicius - Xabi Alonso

La o zi distanță, jurnaliștii spanioli de la Marca scriu că Real Madrid nu intenționează să îl sancționeze în vreun fel pe Vinicius. "Clubul consideră că este o problemă internă de care trebuie să se ocupe exclusiv Xabi Alonso", explică ibericii.

Cu toate acestea, surse din cadrul clubului transmit că persoanele din conducere au fost deranjate de atitudinea lui Vinicius din momentul schimbării. "O reacție care nu era necesară. E al treilea căpitan al echipei și ar trebui să ofere un exemplu", au transmis cei din interiorul grupării blanco.

Spaniolii adaugă că Vinicius și Xabi Alonso urmează să aibă o discuție lămuritoare în cursul zilei de miercuri, atunci când jucătorii lui Real Madrid vor reveni la antrenamente.

"Rămân cu multe lucruri bune despre Vini. Nu vreau să-mi pierd concentrarea de la ceea ce este important, dar sunt lucruri despre care vom vorbi. Vini a contribuit mult, la fel ca restul jucătorilor. Este o victorie meritată și aș spune chiar că e prea mică, pentru că am creat multe ocazii", a spus Xabi Alonso, imediat după victoria din El Clasico.