Jan Oblak a intrat în istoria lui Atletico Madrid, dar și a campionatului din Spania, devenind primul portar care a câștigat Trofeul Zamora – acordat portarului cu cele mai puține goluri primite în La Liga – de șase ori.

Slovenul în vârstă de 32 de ani a atins această bornă după ce nu a evoluat în ultimul meci al sezonului al lui Atletico, împotriva Girona.

Jan Oblak a câștigat anterior trofeul în sezoanele 2015/2016, 2016/2017, 2017/2018, 2018/2019 și 2020/2021. În această campanie, a primit doar 30 de goluri în 36 de partide, cu o medie de 0,83 goluri pe meci, un record pe care niciun alt portar nu l-a putut egala. Thibaut Courtois, de la Real Madrid, a terminat pe locul al doilea cu 29 de goluri primite în 30 de meciuri (media 0,97).

Cu acest al șaselea Trofeu Zamora, Jan Oblak îi depășește pe anteriori deținători ai recordului, Victor Valdes și Antoni Ramallets de la FC Barcelona, care au câștigat fiecare premiul de cinci ori.

Atletico Madrid îl vrea pe Emiliano Martinez

După 27 de meciuri la formația italiană și 27 de goluri încasate, Sassuolo s-a decis să nu activeze clauza de transfer definitiv în valoare de 800.000 de euro. Astfel, Moldovan va fi nevoit să se întoarcă la echipa lui Cholo Simeone, însă este greu de crezut că va rămâne la echipa de pe ”Metropolitano”.

Atletico Madrid îi caută un înlocuitor lui Jan Oblak, care ar putea ajunge în fotbalul arab. Conform Esto Es Atleti, preferatul lui ”Cholo” Simeone, este Emiliano ”Dibu” Martinez, campionul mondial argentinian.

Atletico Madrid a început deja să facă mișcări în perspectiva următoarei ferestre de transferuri, iar unul dintre principalele puncte de interes este postul de portar. Deși Jan Oblak rămâne titular incontestabil și este pe cale să câștige al șaselea Trofeu Zamora, clubul de pe Metropolitano nu lasă nimic la voia întâmplării. Iar dacă va exista o posibilă plecare, 'Cholo' Simeone are deja un candidat: Emiliano 'Dibu' Martínez.

Potrivit jurnalistului Gastón Edul, informație confirmată și de cotidianul AS, antrenorul lui Atlético Madrid îl are în vizor de ceva timp. După Cupa Mondială din Qatar, Simeone chiar l-a sunat personal pe 'Dibu' pentru a afla dacă ar fi dispus să se transfere. La acel moment nu a existat o ofertă oficială, însă interesul a rămas.

În ultimele săptămâni, Atletico Madrid a analizat situația contractuală a portarului de la Aston Villa. Deși nu a fost făcut încă un contact oficial, clubul a cerut informații pentru a vedea dacă un transfer din Premier League ar fi fezabil. Portarul în vârstă de 32 de ani are contract până în 2029, însă toate semnalele indică faptul că își dorește o nouă provocare”, a scris Esto Es Atleti.