Lovitură de 100 de milioane de euro dată de Real Madrid! Acord pentru primul transfer „galactic” 

Real Madrid Borussia Dortmund jude bellingham Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 07 Iunie 2023, 16:31
Data actualizarii: Miercuri 07 Iunie 2023, 16:32

Real Madrid pregătește schimbări importante la nivel de lot, oficialii reușind să ajungă la un acord pentru a realiza primul transfer. 

Madrilenii s-au despărțit de patru jucători weekend-ul trecut, printre care și Karim Benzema, care a semnat cu Al-Ittihad. Conducerea de pe Santiago Bernabeu a plănuit o vară aglomerată la capitolul transferuri și ar fi reușit deja să încheie unul dintre ele, poate chiar cel mai important.

Conform The Athletic, Realul a ajuns la un acord cu Borussia Dortmund pentru transferul lui Jude Bellingham. Jucătorul englez devenise obiectivul madrilenilor de mai bine de un an, iar mutarea sa este dată ca fiind iminentă. 

Jude Bellingham, transfer la Real Madrid 

Deși nu s-a semnat încă mutarea, aceasta este deja o formalitate. Sursa citată dezvăluie că Real Madrid va plăti în jur de 100 de milioane de euro în schimbul lui Jude Bellingham, care ar urma să realizeze vizita medicală în cursul zilelor următoare. 

De transferul lui Jude Bellingham s-a mai interesat și Manchester City, însă campioana Angliei nu a făcut nicio ofertă concretă pentru jucător. 

Parcursul lui Jude Bellingham la Borussia Dortmund 

Jude Bellingham se află din 2020 la Borussia Dortmund. El a fost transferat la acel moment de la Birmingham, în schimbul sumei de 25 milioane de euro. În prezent, mijlocașul englez mai are un contract valabil cu Borussia până în iunie 2025.

Cotat la 120 de milioane de euro de site-ul Transfermarkt, Jude Bellingham are la aciv 132 de meciuri oficiale pentru BVB. El a înscris 24 de goluri și a livrat 25 de pase decisive până în acest moment.

În actuala stagiune, Bellingham a marcat de cinci ori și a pasat decisiv în tot atâtea rânduri. El a evoluat în 93% dintre minutele disputate de Borussia în acest sezon.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!