Jucătorul Barcelonei a spus-o direct după El Clasico: "Ăsta e Real Madrid!"

Jucătorul Barcelonei a spus-o direct după El Clasico: "Ăsta e Real Madrid!" La Liga

Barcelona a pierdut derby-ul cu Real Madrid, de pe Camp Nou, scor 1-2, iar catalanii au încheiat seria impresionantă din LaLiga.

Kylian Mbappe a deschis scorul înainte de pauză, când o minge respinsă de Gerard Martin l-a izbit și a intrat în poarta Barcelonei. Catalanii au egalat în minutul 61, prin Raphinha, după un corner executat rapid, însă Real Madrid a dat lovitura în minutul 87, când Jude Bellingham și Eduardo Camavinga au fost protagoniștii unui contraatac rapid, iar același Mbappe a îndeplinit o formalitate la finalizare.

Joao Cancelo, după El Clasico: "Ăsta e Real Madrid... puține ocazii și marchează"

Joao Cancelo, fundașul stânga al Barcelonei, integralist în El Clasico, a spus după meci că formația sa ar fi meritat victoria, însă a recunoscut eficiența de care Real Madrid dă dovadă sub comanda lui Jose Mourinho.

"Nu sunt prea multe de spus. Din punctul meu de vedere, am fost echipa mai bună, dar acesta este Real Madrid. Își creează puține ocazii și marchează. Per total, însă, noi am fost echipa mai bună.

Trebuie să reacționăm. Săptămâna viitoare avem meciul cu Alaves. Vom analiza greșelile pe care le-am făcut și ne vom reface pentru următoarea partidă", a spus Cancelo, citat de As.

Întrebat ce ar fi trebuit să facă Barcelona mai bine în derby, Cancelo a spus: "Sunt multe momente în care am vrut să facem presing sus și altele în care trebuia să controlăm mai mult jocul prin posesie, capitol la care excelăm. Trebuia să avem mai mult mingea, să o facem să circule și să ne creăm ocazii. Asta ne-a lipsit, chiar dacă am avut mai multe ocazii decât Real Madrid".

Pentru Barcelona, aceasta a fost a doua înfrângere la rând, după ce a pierdut și meciul din UEFA Champions League cu PSG, scor 4-2. Catalanii rămân pe primul loc în La Liga, cu 27 de puncte.

De partea cealaltă, Real Madrid ajunge la 24 de puncte, dar rămâne pe locul trei și se pregătește de duelul din următoarea etapă cu Racing Santander.

Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!