VIDEO "Fraierule, ești nebun!". Schimb de replici tensionat dintre Xavi și un fotbalist de la Real Madrid: ce au făcut la final

xavi dani carvajal El Clasico fc barcelona Real Madrid Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 03 Martie 2023, 08:53
Data actualizarii: Vineri 03 Martie 2023, 09:06

FC Barcelona s-a impus în manșa tur a semifinalelor Cupei Spaniei, pe Santiago Bernabeu, scor 1-0.

FC Barcelona a câştigat prin autogolul din minutul 26 al lui Eder Militao, care a trimis în plasă după ce l-a talonat pe Kessie în careu, acesta a şutat, iar portarul Courtois a respins exact în piciorul fundaşului brazilian.

Real Madrid a avut un gol al lui Karim Benzema, anulat în minutul 18 pentru o poziţie de offsaid. Returul de pe Camp Nou se va disputa pe 5 aprilie, cele două formații urmând să se întâlnească și în campionat, pe 19 martie. 

Tensiuni între Xavi și Dani Carvajal
 

În timpul partidei, în urma unui fault dur al lui Dani Carvajal asupra lui Balde, tehnicianul catalanilor nu s-a mai putut abține și s-a luat de jucătorul galacticilor, numindu-l "fraier" și "ești nebun". Jucătorul lui Real Madrid a ripostat, însă camerele de filmat nu au surprins și replica acestuia. În urma acestui incident, Xavi a fost sancționat cu cartonaș galben.

Totuși, după fluierul final, cei doi s-au îmbrățișat și au vorbit pentru câteva secunde, lăsând la o parte tensiunile apărute în timpul meciului. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!