FOTO FC Barcelona defilează în La Liga. A ajuns la șase victorii consecutive, cu doar un gol primit 

fc barcelona la liga Real Madrid Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Februarie 2023, 23:49
Data actualizarii: Duminica 19 Februarie 2023, 23:50

FC Barcelona a jucat cu Cadiz într-un meci contând pentru etapa 22 din La Liga.

Catalanii s-au impus cu scorul de 2-0 și continuă seria de invincibilitate în campionat, cu șase victorii consecutive. În urma acestui rezultat, formația antrenată de Xavi a refăcut diferența de opt puncte față de rivala Real Madrid. 

Golurile au fost reuștie de Sergi Roberto și Robert Lewandowski, în finalul primei reprize. FC Barcelona are cea mai bună apărare din competiția internă, cu doar 7 goluri primite.

Pentru catalani urmează returul cu Manchester United din playoff-ul Europa League. În tur, scorul a fost 2-2. Meciul se va disputa joi, 23 februarie, de la ora 22:00, pe PRO ARENA și VOYO.

FC Barcelona - Real Madrid se joacă pe 19 martie
 

Etapa a 26-a din La Liga se va desfășura în week-endul 17-19 martie, capul de afiș fiind confruntarea dintre FC Barcelona și Real Madrid. 

Partida dintre FC Barcelona și Real Madrid va avea loc pe 19 martie, de la ora 22:00, și va fi live text pe www.sport.ro.

Cele două formații s-au întâlnit până acum în 251 de meciuri oficiale, Real Madrid are 101 victorii, FB Barcelona are 98 victorii, în timp ce 52 meciuri s-au încheiat la egalitate.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!