Real Madrid a obţinut a cincea sa victorie consecutivă de la debutul actualei ediţii a campionatului de fotbal al Spaniei, învingând pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia Espanyol Barcelona, într-un meci disputat sâmbătă, în faţa a 78.297 de spectatori.
Madrilenii au deschis scorul prin fundaşul brazilian Eder Militao, care l-a învins pe portarul lui Espanyol cu un şut spectaculos de la 30 de metri, în minutul 22. VIDEO AICI
Kylian Mbappe și-a făcut din nou datoria și este golgheterul La Liga
Gazdele şi-au majorat avantajul după pauză (47), prin atacantul francez Kylian Mbappe, care a ajuns la cinci reuşite de la debutul actualei ediţii din La Liga, fiind liderul clasamentului golgheterilor.
În urma acestui succes, Real Madrid s-a distanţat la cinci puncte de marea sa rivală FC Barcelona, campioana en titre, care va primi duminică vizita formaţiei Getafe, informează Agerpres.