De asta a fost ales președinte la FC Barcelona! Joan Laporta aduce aproape 900 de milioane de euro în conturile clubului

Barcelona Camp Nou Joan Laporta spotify Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 10 Martie 2022, 13:33
Data actualizarii: Joi 10 Martie 2022, 14:03

Jaon Laporta a găsit soluția pentru a aduce o sumă exorbitantă în conturile Barcelonei. 

În ultimii doi ani, FC Barcelona a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere financiar din cauza pandemiei provocate de COVID-19. Din cauza lipsei banilor nu i-au putu înregistra contractul lui Lionel Messi (34 ani) la Liga Spaniolă de Fotbal, iar superstarul argentinian a fost nevoit să plece la PSG, vara trecută, după 21 de ani petrecuți pe Camp Nou.

De altfel, inclusiv politica de transferuri a lui Xavi Hernandez a fost ghidată de acest aspect. Antrenorul spaniol și-a adus la echipă jucători liberi de contract sau sub formă de împrumut (Pierre-Emerick Aubameyang și Adama Traore). Însă, Joan Laporta este pe punctul de a da un tun financiar care va aduce aproape 900 de milioan de euro în conturile clubului. 

885 de milioane de euro sezonul viitor?

Președinele catalanilor a ajuns la un acord cu Spotify, prin care stadionul se va numi Spotify Camp Nou. În urma acestei redenumiri, Barcelona va încasa 225 de milioane de euro. În plus, Laporta negociază cu un fond de investiții CVC, care este gata să pompeze 2 miliarde de euro în La Liga, iar în conturile echipei blaugrana aproximativ 300 de milioane de euro. 

A treia sursă de venit majoră ar putea veni din vânzarea acțiunilor de la Barca Studios. Președintele de pe Camp Nou are deja o ofertă să cedeze 49% din Barca studios pentru 350 de milioane de euro, urmând în continuare să fie acționarul majoritar. 

Astfel, FC Barcelona ar urma să încaseze în sezonul viitor 875 de milioane de euro. Sumă care îi va scoate, pentru un moment, pe catalani din acest impas financiar în care se află. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!