Cum s-a încheiat procesul în care fratele supraponderal al lui Harlem Gnohere cerea 5 milioane de dolari de la Sevilla pentru rezilierea contractului

Joris Gnagnon harlem gnohere Sevilla Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Ianuarie 2024, 08:48
Data actualizarii: Vineri 19 Ianuarie 2024, 08:50

Joris Gnagnon este fost internațional de tineret al Franței.

FC Sevilla a câştigat un proces împotriva unui fost jucător la cea mai înaltă instanţă sportivă, care a decis că a fost justificată rezilierea contractului fundaşului Joris Gnagnon pentru că avea în mod constant kilograme în plus după pandemia COVID-19, a anunţat joi clubul spaniol, potrivit AP.

Fostul internaţional francez sub 21 de ani ceruse anterior FIFA despăgubiri de peste 4,6 milioane de euro (5 milioane de dolari) plus dobânzi pentru că i-a fost reziliat contractul în septembrie 2021. Contractul pe cinci ani avea o valoare de 11 milioane de euro (12 milioane de dolari).

Joris Gnagnon, "supraponderal de nivelul II (pre-obezitate)"

Revenit la Sevilla pentru pregătirea de pre-sezon în iulie 2021, Gnagnon a fost găsit "supraponderal de nivelul II (pre-obezitate)", se arată în hotărârea comisiei de litigii a FIFA de acum 16 luni.

Gnagnon s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv, după ce judecătorii FIFA au decis că cererea sa la organismul fotbalistic este inadmisibilă, deoarece el a intentat un proces şi la un tribunal civil din Spania, scrie news.ro. Această acţiune civilă a fost retrasă ulterior.

TAS a respins apelul jucătorului împotriva deciziei FIFA

TAS a anunţat joi că a respins apelul lui Gnagnon împotriva hotărârii FIFA, pronunţată în septembrie 2022.

"Hotărârea pune capăt unei lungi proceduri care a început după revenirea în perioada post-pandemică a jucătorului la club, în care acesta a sosit cu o supraponderabilitate severă", a precizat Sevilla într-un comunicat.

Hotărârea FIFA a detaliat problemele continue ale Sevillei cu privire la greutatea jucătorului cu greutatea de peste 90 de kilograme, clubul afirmând, de asemenea, că fundaşul a ajuns în mod repetat cu întârziere la antrenamente şi şedinţe.

Gnagnon a împlinit 27 de ani săptămâna trecută şi este liber de contract de la încheierea unui contract de şase luni cu clubul francez Saint-Etienne în iunie 2022.

Joris Gnagnon este fratele ”Bizonului” Harlem Gnohere, fostul atacant de la Dinamo sau FCSB.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!